Taizé - Madrid
Să nu uităm ospitalitatea!
Aceasta a fost tema aleasă de comunitatea din Taizé pentru cea de-a 41-a Întâlnire Europeană a Tinerilor, care s-a desfășurat în perioada 28 decembrie 2018 - 1 ianuarie 2019, în orașul Madrid. Cincisprezece mii de tineri au fost așteptați în capitala iberică: 170 de parohii și mii de familii au deschis ușile cu spirit de primire pentru ca tinerii în aceste zile să poată trăi o experiență de rugăciune, tăcere și prietenie, dincolo de frontiere. Din Dieceza de Iași au participat 37 de tineri.
În timpul întâlnirilor de la Madrid, fratele Alois le-a spus tinerilor: "Să ne deschidem ochii, să nu acceptăm nedreptățile, ci să luptăm cu o inimă reconciliată pentru a vindeca rănile nedreptății. Să nu adăugăm ură la violență".
Două lucruri fundamentale au căutat tinerii în aceste zile: rugăciunea și prietenia. Ei au descoperit frumusețea rugăciunii în comun, precum și a vieții interioare. Au fost lungi momentele de tăcere împreună. Ele anticipă reconcilierea pe care Cristos ne-o dăruiește. Și asta conduce la prietenie. O prietenie care depășește granițele.
Întâlnirea de la Madrid, prin prezența numărului mare de tineri, a arătat că aceștia vor și caută o mondializare cu chip uman a acestei lumi. Întâlnirea a vrut să spună Europei că este posibil să ne recunoaștem în particularități și să trăim, în același timp, împreună o experiență de universalitate.
Alin-Corneliu Sabău