Catolicii din Moldova în timpul Primului Război Mondial (XIII)

Exemple de dăruire - Eroii francezi (III)

Continuăm să ne întrebăm ce a însemnat Primul Război Mondial pentru catolicii din Moldova. În acest număr încercăm să descoperim informaţii despre dr. Jean Clunet, unul dintre cei cinci eroi francezi a căror slujbă de înmormântare a avut loc în catedrala din Iaşi în ziua de 28 martie / 9 aprilie 1917.

Dr. Jean Clunet a căzut victimă îngrijirii date la vila "Greierul" bolnavilor cu tifos exantematic, în ziua de 21 martie / 3 aprilie 1917, fiind îngrijit cu sfintele taine. Născut la 28 ianuarie 1878, avea 39 de ani când a murit. În Registrul decedaţilor este notat Petrus Eduardus Clunet. La Iaşi a venit din Bucureşti în decembrie 1916, unde fusese şeful Spitalului de Boli Infecţioase, un specialist cu experienţă şi un medic devotat. În Iaşi a organizat cel mai bun spital pentru bolnavii cu tifos exantematic (60 de paturi), în care mulţi s-au însănătoşit. La vila "Greierul" îşi desfăşurau activitatea: soţia sa Marguerite, trei infirmiere, zece călugăriţe din Congregaţia "Vincenţiu de Paul", două surori asumpţioniste şi medicul român Paşcanu. Regina Maria a României va scrie în 1938 în memoriile sale despre munca, devotamentul, curajul şi abnegaţia acestui medic. Înainte de război a făcut o campanie la Fez în timpul insurecţiei americane. În timpul războiului a fost citat pe ordin de zi în Belgia; la Dardanele a fost atins de friguri; la Crofu se îngrijeşte de sârbi bolnavi de tifos; scapă ca prin minune din torpilajul vasului-spital "La Province". Era licenţiat în litere, în drept, intern al spitalelor din Paris, profesor la Facultatea de Medicină, profesor la Institutul "Pasteur", biolog.

Generalul Berthelot îi va acorda post mortem doctorului Clunet cea mai mare distincţie franceză, Crucea Legiunii de Onoare. În 1921, rămăşiţele pământeşti vor fi transferate în Mausoleul francez din cimitirul "Eternitatea". În 1925, consiliul de administraţie al spitalelor din Iaşi a decis să dea numele lui spitalului pe care l-a organizat şi condus. O secţie a Spitalului de copii din Iaşi poartă chiar şi astăzi numele dr. Clunet. De asemenea, o stradă din Bucureşti poartă numele său.

Despre dr. Clunet şi despre sora Antoinette a vorbit şi contele de Saint-Aulaire în curtea catedralei, în ziua înmormântării. Printre altele, a spus: "Nu voi uita mai cu seamă ultima vizită pe care i-am făcut-o, acum două zile, în camera mortuară a spitalului său. Nu, nu voi uita niciodată acest spectacol: doctorul Clunet, în ţinută, întins pe un pat de soldat, şi, alături, pe un alt pat de soldat, sora Antoinette, moartă de aceeaşi boală, după mulţi ani de milă şi sublimă muncă pe pământul românesc, aceste două uniforme, care exprimă laolaltă atâta grandoare în servitudinea voluntară, unite de către moarte - cum au fost unite în lupta de toate zilele şi de toate nopţile în contra morţii - uniforma militară şi corneta albă au făcut mai bine decât artiştii, oamenii politici şi diplomaţii noştri, ca Franţa să fie iubită, înţeleasă şi respectată în lume. Sub cornetă, faţa religioasei spiritualistă de rugă şi de licărirea Necunoscutului care a luminat întunericul ultimei sale clipe; în aceeaşi lumină, faţa încă ardentă şi meditativă a lui Clunet, pe care l-am cunoscut atât de vibrător de entuziasm cugetat şi de metodică îndrăzneală - tipul desăvârşit al acestei generaţiuni care, în acelaşi timp, adoră visul şi acţiunea, două lucruri care la dânsa, departe de a se combate, se luminează, se exaltă, se purifică mutualmente; ...Astfel, bătrâna religioasă, înarmată cu evanghelia, şi tânărul savant care sondase toate misterele - conduşi în fond de către acelaşi glas al străbunilor - se regăsesc pe aceeaşi culme".

Regina Maria scrie, printre altele, în Le Figaro: "Clunet era un entuziast, un idealist, care avea ceva dintr-un artist. Privirea lui reflecta o energie care atingea fanatismul când se aprindea de gândul muncii şi al luptei". În Jurnalul ei, în câteva zile, notează ultimele zile ale dr. Clunet.

Pr. Cornel Cadar