O nouă orgă clasică
În cadrul unei sfinte Liturghii pontificale, arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, a binecuvântat și a sfințit orga clasică din biserica "Sfinții Petru și Paul" din Bacău, duminică, 13 octombrie. Fiind un eveniment cu o însemnătate deosebită, la sărbătoare au participat credincioși și iubitori de muzică din oraș și din împrejurimi, alăturându-se și reprezentanți ai oficialităților locale.
Predica a fost rostită de arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, care a transmis și salutul Sfântului Părinte papa Francisc. În încheierea sfintei Liturghii, părintele decan Isidor Dâscă și-a exprimat mulțumirea față de bunul Dumnezeu pentru momentul de sărbătoare resimțit de întreaga comunitate. El a mulțumit tuturor credincioșilor care și-au arătat generozitatea, contribuind prin oferta lor la încununarea acestui minunat proiect, prin care celebrările liturgice vor fi mai solemne și mai frumoase. O mulțumire deosebită a fost îndreptată către maestrul organist Ioan Bejan, care timp de peste cinci ani de zile a muncit cu mult profesionalism pentru ca "regina instrumentelor" să fie unică în țară, prin forma și designul ei.
După celebrarea sfintei Liturghii, nunțiul apostolic a fost cel care a făcut deschiderea unui concert de orgă. După această scurtă audiție, maestrul Ioan Bejan a prezentat istoricul acestei orgi. Invitatul special venit de la Paris, Alexandru Catău, a continuat concertul cu o lucrare din J.S. Bach, alternând cu o succesiune de improvizații de la clasic la modern și terminând cu Simfonia nr. 5 pentru orgă, de Charles-Marie Widors.
Această zi specială a lăsat în sufletele credincioșilor bucuria și totodată entuziasmul de a reveni în biserica ce adăpostește această orgă măreață, pentru a-i aduce laudă și mulțumire bunului Dumnezeu.
* * *
Orga sfințită are 47 de registre și 3.214 fluiere. Acestea, denumite și tuburi, au dimensiuni diferite. Cel mai mare are 5 metri, cu un diametru de 23 cm și frecvență de 32 Hz. Cel mai mic fluier are 10 mm, cu 4 mm diametru și frecvența de 16.000 Hz. De lungimea lor diferă înălțimea sunetelor. Timbrul este stabilit de forma tubului și mai puțin de materialul din care acesta este confecționat. Față de orga demontată din Germania, acesteia i s-au adăugat încă 5 registre. Claviatura mai este numită și "manual". Pornește de la una singură, la orgile mici - cea de aici are trei - și poate ajunge până la șapte, cum este cea din Los Angeles, California, considerată cea mai mare din lume. "Tractura" este partea mecanică. La apăsarea degetului pe clapă se deschide ventilul care alimentează tuburile corespunzătoare cu aer. Înălțimea orgii este de 24 m, iar lățimea 8 m. (Prezentare realizată de organistul Alexandru Catău)
Pr. Leonard Farcaș