Papa, familia şi farfurii...

Când am auzit că vine în România papa Francisc, fără să vreau, m-a cuprins o emoţie atât de mare, încât am început să plâng. N-aş putea să spun că îl cunosc prea bine, că l-am întâlnit şi că m-a fascinat ceva anume la el. Simplul gând că un urmaş al lui Petru, papa de la Roma, vine în ţara ta, în oraşul tău, şi că trece pe lângă blocul în care locuieşti, nu doar că îţi dă emoţii foarte mari, ci efectiv te determină să te întrebi cum e posibil aşa ceva sau dacă chiar e adevărat. Şi totuşi papa vine la noi!

Primele mele amintiri cu papa Francisc sunt chiar din seara alegerii sale, acea seară ploioasă şi rece de martie, atunci când s-a înfăţişat pentru prima dată la balconul bazilicii "Sfântul Petru", cerând ca mulţimile prezente să se roage pentru el. Câtă umilinţă! Eu ştiam că preoţii, episcopii, papa, ei sunt cei care trebuie să se roage pentru credincioşi, dar papa Francisc a ieşit din tipar. Şi câtă umanitate transpare de pe chipul său!

Alături de emigranţi, printre săraci, încurajând familia, spovedind şi spovedindu-se, spălând picioarele celor închişi, întâlnind persoanele consacrate, pe seminarişti şi pe preoţi, vizitându-i pe credincioşii de departe, propunând sinoade pentru familie şi tineri, scriind documente magisteriale atât de simple şi totuşi profunde - acesta este papa Francisc: omul, preotul episcopul, papa.

Cel mai mult însă mi-au plăcut cele spuse în cadrul unei audienţe cu privire la momentele de ceartă dintre soţi. Spunea papa: "Uneori în viaţa de căsătorie se întâmplă ca soţii să se mai certe, uneori mai zboară şi câte o farfurie, dar nu mergeţi la culcare înainte să faceţi pace". Cât de realist priveşte papa Francisc viaţa de familie! Ştie că în familie nu e mereu paradisul, aşa cum ar trebui să fie, că se mai întâmplă ca soţii să se mai şi certe, dar păstorul de suflete, papa Francisc, ca un tată plin de înţelegere, ne îndeamnă să nu mergem la culcare înainte să facem pace. El ştie că nu se poate dormi bine atunci când nu este pace, când soţii sunt agitaţi, când neînţelegerea ia locul iubirii.

Şi, ca să fiu sinceră până la capăt, despre momentul cu farfuriile am auzit de la o prietenă. La rândul ei auzise de la o altă prietenă şi i s-a părut interesat să împărtăşească şi cu mine cele auzite. Iar soţul meu atât a aşteptat! "Vezi, până şi papa ţine cu noi, soţii, cu bărbaţii. Ştie că voi, femeile, uneori vă mai certaţi cu noi şi tocmai de aceea v-a cerut să aveţi umilinţa de a vă cere iertare. Aştept să înveţi şi tu ceva din ceea ce ne-a spus". Ca şi cum doar noi, femeile, greşim! Dar timpul avea să demonstreze că omul în general este greşitor.

Nu la multe zile s-a întâmplat ca el însuşi să greşească. Mi-a spart un set de pahare de cristal pe care le primisem de la părinţii mei cu ocazia zilei de naştere. Şi bineînţeles că m-am enervat! Aşteptam să văd însă gestul lui de umilinţă! Dar el, nimic şi nimic! A venit seara, am intrat în dormitor să ne culcăm, iar el, în continuare, nimic.

"Cum e cu cele spuse de către papa, i-am zis eu la un moment dat. Doar noi, femeile, greşim faţă de bărbaţi? Tu nu ai nimic de spus?" - "Ai dreptate, îmi pare rău că nu am fost atent la acele pahare, a continuat el. Şi apoi, tu eşti mult mai importantă decât acele pahare, aşa cum cred că şi eu sunt pentru tine. Pahare mai putem lua, dar relaţia dintre noi nu trebuie să sufere pentru un moment de neatenţie din partea noastră. Avea dreptate papa Francisc că nu trebuie să ne culcăm fără să facem pace. Şi de ce nu am face-o? Pentru nişte pahare?!" Şi m-a îmbrăţişat! (Clara)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba