Comemorarea pr. Anton Trifaş

În urmă cu 50 de ani, mai exact la 29 februarie 1968, trecea la cele veşnice preotul Anton Trifaş, rector la Seminarul diecezan din Iaşi în perioadele 1946-1948 şi 1956-1967. Evenimentul a fost comemorat în satul natal al pr. Anton Trifaş, Horleşti, printr-o celebrare liturgică prezidată de PS Petru Gherghel, cu participarea Mons. Benone Farcaş - rectorul Seminarului major diecezan -, a corpului profesoral, precum şi a comunităţii seminariale. După sfânta Liturghie a fost vizitat şi binecuvântat mormântul din cimitirul satului.

Pr. Anton Trifaş s-a născut la 21 octombrie 1906. A studiat în seminariile din Iaşi, Bucureşti şi Genova. A fost sfinţit preot la 21 mai 1932 la Genova. Odată reîntors în ţară, a activat în parohiile Iaşi, Grozeşti (actualmente Oituz), Dărmăneşti şi Rădăuţi. A fost numit rector la 20 august 1946.

În urma denunţării de la 24 august 1948, că a sustras de la inventariere "una maşină de stropit via, două găleţi roşii, una găleată de zinc albă şi două bucăţi de lanţ în lungime de 6-7 metri", încălcând prevederile care vizau confiscarea şi naţionalizarea bunurilor şcolilor confesionale, precum şi a învinuirii de "delict de găzduire a unui prizonier de război", pr. Anton Trifaş este condamnat la 15 decembrie 1949 la un an de închisoare corecţională, pe care l-a executat în penitenciarul de la Galata şi în renumita închisoare de la Aiud. După eliberare şi-a reînceput activitatea sacerdotală la Iaşi şi Oituz.

La 3 octombrie 1956 îşi va relua funcţia de rector al seminarului. Acest lucru era din nou posibil în urma deschiderii la Iaşi a secţiei române a Institutului Teologic Romano-Catolic de Grad Universitar Alba-Iulia şi a retrocedării clădirii de pe Copou, care până atunci fusese naţionalizată. Va conduce seminarul în această calitate până în anul 1967. În timpul cât a fost rector, a fost propus şi aprobat un nou Regulament al institutului, s-a dedicat trup şi suflet activităţii de formare a viitorilor preoţi, demonstrând un spirit foarte pragmatic în domeniul organizatoric. Aceasta s-a verificat mai ales în restaurarea clădirii institutului, pe care l-a dotat cu cele necesare pentru studiu, cazare şi masă. A fost supranumit de seminarişti doctor practicus (doctor practic). La 29 februarie 1968, după o viaţă întreţesută cu muncă şi suferinţe, îşi încheie drumul pe acest pământ, cu nădejdea răsplăţii din partea celui pe care l-a slujit, marele preot, Isus Cristos.

Pr. Petru Clementin Stoica