Se naște iar Isus
Din cer, spre noi un prunc coboară,
Din sfere-nalte, din frumos divin;
Acum e ca atunci, odinioară.
Ce poate, Doamne, să fie mai sublim?
Nu se mai văd păstori porniți pe cale,
Nici îngeri jucăuși în înălțimi,
Nu-i crainic de la lumile astrale,
Nici căutarea a trei crai anonimi.
Totuși, se-aud cântări vibrând în zare,
Colindători țin loc de serafimi,
Lumini răzbat din inimile care
Nu dăruiau tot anul decât întunecimi.
Isus se naște iarăși, îi este dor de noi,
Oriunde vede inimi, vrea iesle să găsească.
Grajdul de-atunci e-n mine, și-n el e mult gunoi,
Dar pruncu-l va preface în casă-mpărătească.
E peste tot Crăciunul, Isus e sărbătoarea,
Iubirea îl coboară de sus, din lumea sa.
Să intre-n vieți, în inimi, numai atât ar vrea:
Acum în timpul nostru, ca și atunci, cândva.
Pr. Cristian Diac