Crăciun deplin

Mai sunt Crăciunuri dezgolite
De conţinut şi de lumină...
Cum sunt şi fumuri, şi elite,
Cu necredinţa lor deplină:

Căldură-a inimii de piatră,
Încinsă-n craterul de fluvii,
Ţintind a dăinui, măiastră,
Pe galaxia nemuririi...

Cum să conveargă ascendentul,
Forţat pe calea răzvrătirii,
Cu infinitul şi momentul
Umile-n plăsmuirea firii?

Spre altceva se-ncearcă-mpingeri,
Spre mit, spectacol şi magie...
Nu mai încap nici măcar îngeri
Acolo unde-i feerie...

Şi-aşa se uită însuşi scopul
A tot ce Domnul săvârşit-a:
A renunţat la cer, la totul,
Numai să-şi împlinească ţinta...

Iar ţinta este-îmbrăţişarea
Făpturii sale zvârcolinde...
Se-ncearcă parcă rezonarea,
Cumva, în vechile colinde...

Dar zbor spre braţele deschise,
Pe calea harului, şuvoaie;
Mai e posibil, precum zise...
Cuvânt ce inimile-nmoaie.

Pr. Cristian Chinez