Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Pentru familii -

Le știa, dar de unde le știa?

Trecuse ceva timp de când în mod oficial "nu ne mai înțelegeam!" Bineînțeles că celălalt era mereu vinovat: el nu corespundea exigențelor specifice unei familii, el era violent, el consuma alcool, el îi maltrata pe copii, nu mai era la timp acasă, nu mai aprecia, nu mai iubea! Celălalt, doar celălalt! Că la nivel personal fiecare se știa perfect, își făcea bine partea, era la timp acasă, muncea, iubea. Doar că realitatea o contrazicea în mod total!

Am început să aruncăm vina, să nu ne mai ferim de copii în a ne acuza, în a ne arunca diferite vorbe și chiar a ne refugia, așa cum am spus, în alcool, în jocurile de cărți cu prietenii, în întâlnirea cu altcineva, numai între noi doi, nu! O stare care ne-a dus către treptele tribunalului, ne-a determinat să căutăm numărul de telefon al unui avocat, să ne interesăm ce ar presupune un divorț și cu ce am rămâne fiecare.

Am rupt orice legătură de comunicare oficială, singura care se mai făcea era prin copii, așa încât aceștia, fără voia lor, participau la un spectacol grotesc zi de zi, seară de seară. Așa am decis să divorțăm, spunând că este mai bine pentru noi dacă facem acest pas. Așa îi vom scuti și pe copii de această stare tensionată în care ne regăseam.

Era perioada frumoasă a Adventului. Noi, în schimb, în loc să trăim acest frumos timp liturgic, căutam care mai de care o modalitate pentru a scăpa de celălalt. Doar că unul dintre copii era ministrant și, la rugămintea lui, unul dintre noi trebuia să-l însoțească la biserică.

În această perioadă, fiind un timp forte al Bisericii, în general se fac predici cu teme speciale. Venise rândul sacramentelor!

Când părintele a vorbit despre sacramentul Căsătoriei, pentru că noi trăiam ceea ce trăiam, nici nu m-am dus undeva în față, ci am rămas în spate, spunându-mi că oricum e un subiect care nu mă mai interesează, fără să știu că de fapt copilul meu discutase totul cu preotul, așa încât el cunoștea toată situația noastră.

Trebuie să mărturisesc un lucru, mai tot ceea ce spunea părintele mi se potrivea! Le știa, dar de unde le știa, că prea le știa?! Și mi se potriveau atât de mult și atât de bine!

După una dintre Liturghii am decis să merg să vorbesc cu el. M-a primit binevoitor, m-a invitat în biroul parohial și acolo, fără nicio grabă, i-am spus toată încercarea mea. La final, auzind despre divorțul pe care îl aveam în plan imediat după sărbători, a spus doar atât: "Bine, aparent veți rezolva problema dv.; dar copiii? Copiii ce vor face? Ați gândit un plan și pentru ei?" Cum aveam doi, i-am spus că unul va rămâne cu mine și unul va merge cu tatăl. "Dar vi se pare firesc să decideți dv. cu cine să rămână unul și cu cine celălalt? I-ați întrebat vreodată și pe ei cu privire la proiectul dv.?"

Între timp, fără să știu, copilul ministrant a ascultat la ușă toată convorbirea mea cu părintele. Spre final a fugit repede acasă și a spus și celuilalt despre planul nostru, al părinților. Când am ajuns acasă i-am găsit supărați pe amândoi.

"Și cum e cu împărțitul nostru? Ne veți tăia în două? Pentru că eu nu accept să stau cu tata, așa cum nu accept să stau nici cu tine. Eu vă vreau pe amândoi!", a spus copilul ministrant, fiind completat și de celălalt mai mic. "Eu nu vreau cu tata, a început să plângă, eu vreau cu amândoi. Prietenii noștri au amândoi părinții, cum să fim doar noi fără părinți?"

După ce a trecut Crăciunul și după ce copiii s-au alarmat într-atât încât nici nu mai mâncau - ca să nu mai spun că n-am simțit nici sărbătorile -, am decis să revedem decizia noastră.

Iar azi, la distanță de ani de acea tentativă, cu ajutorul lor, recunosc că am salvat căsătoria noastră. (Mihaela)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat