Bandra
În partea vestică a Indiei, pe malul Mării Arabiei, în vecinătatea orașului Mumbai (până în anul 1995 numit Bombay), capitala statului Maharashtra, se află unul dintre cele mai importante sanctuare: Bandra. Este așezat pe o colină și poate fi văzut de la mare distanță de către călătorii care vin pe mare. Probabil de aceea este cunoscut și sub numele de "Sfânta Fecioară Maria de pe Munte".
În secolul al XVI-lea, Bandra era un sat de pescari. Prin anul 1570 sosesc aici câțiva călugări iezuiți portughezi, venind dinspre Bassein, un oraș mai din nord, pe unde sfântul Francisc Xaveriu a trecut de trei ori. Călugării au adus cu ei o statuie sculptată în lemn a Maicii Domnului. La început statuia a fost așezată pe un altar exterior acoperit. Ulterior, în anul 1640, deasupra acestui altar se construiește o capelă, care devine loc de pelerinaj, și este încredințată Parohiei "Sfântul Andrei". La sfârșitul secolului al XVII-lea, un grup de pirați arabi, căutând aur sau alte obiecte prețioase, au distrus capela și au mutilat statuia. Statuia a fost înlocuită cu o alta, care era deja în biserica "Sfântul Andrei", iar un iezuit, care era vicar parohial, se îngrijea de sanctuar. În anul 1738, biserica este din nou distrusă de un grup de invadatori, iar ultimul iezuit părăsește Bandra un an mai târziu, în 1739. În anul 1761, biserica este refăcută pentru a treia oară. Este restaurată vechea statuie, la care se adaugă și pruncul în brațele Mariei, și revine la locul cuvenit în noua biserică.
Observându-se o creștere permanentă a numărului de pelerini, în anul 1848 s-a construit o șosea de acces, iar pe la anul 1900 s-a construit și o cale ferată, cu gară la Bandra. În urma apariției acestor facilități de transport, numărul de pelerini a crescut și mai mult. Așa se explică faptul că în anul 1902 începe construirea celei de-a patra biserici, operă a arhitectului din Bombay, S.N. Chandabhoy. În ciuda unei epidemii de ciumă apărută în zonă, biserica a fost inaugurată în anul 1904. Este o biserică solemnă, cu două turnuri, în stil neobizantin, la doar 40 de metri peste nivelul mării. Zidurile, de culoare gri închis, par a ieși din stânca de piatră pe care este construit sanctuarul. Vechea statuie este așezată în partea centrală a prezbiteriului, deasupra altarului. Maria și pruncul poartă coroane mari de aur. Mama are un zâmbet cald, puțin trist, iar pruncul are mâinile întinse, voind parcă să îmbrățișeze pelerinii din fața sa. Interiorul bazilicii este integral pictat, pe fond bleu, cu scene din viața Maicii Domnului.
În anul 1943, arhiepiscopul de Bombay, Thomas Roberts, oferă statut de independență sanctuarului, numind ca prim rector pe Mons. Dominic de Sa.
Cu ocazia anului marian, din 1954, în fața bazilicii a fost inaugurat un alt mic sanctuar, dedicat Maicii Domnului de la Fatima, o adevărată bijuterie arhitectonică. Pe parcursul aceluiași an, statuia a fost purtată în pelerinaj în toate parohiile din Bombay și Bassein, iar la final, la 5 decembrie, statuia este primită cu mare solemnitate în sanctuar de către cardinalul Valerian Gracias, care a încoronat statuia. În aceeași zi, din dispoziția papei Pius al XII-lea se acordă sanctuarului titlul de basilica minor.
Sfântul papă Paul al VI-lea, după ce a participat la Congresul Euharistic Mondial de la Bombay, a vizitat și sanctuarul Bandra la 5 decembrie 1964. De asemenea, sfântul Ioan Paul al II-lea, cu ocazia vizitei pastorale din India, în anul 1986, a dorit să se roage în fața statuii de aici.
Sărbătoarea sanctuarului se celebrează la 8 septembrie, dar, pe tot parcursul anului, vin aici sute de mii de pelerini, printre care și mulți hinduși.
Pr. Iosif Dorcu