El Cisne
La o distanță de 70 km spre nord de orașul Loja (cel mai important din sudul Ecuadorului) se află marele sanctuar dedicat Maicii Domnului, El Cisne. Situat la o altitudine de 2.440 m pe partea occidentală a munților Anzii Cordilieri, temperatura medie fiind de doar 10 grade, bazilica apare ca un mărgăritar printre stâncile adesea golașe, fără verdeață.
Istoria sanctuarului începe la 12 octombrie 1594. La acea dată satele din zona El Cisne, până spre Loja, au fost afectate de o mare secetă și de o invazie nemaiîntâlnită de șobolani, care au distrus toate recoltele. Fiind mare foamete, mulți au început să emigreze în alte părți. Unii au propus totuși să implore cerul prin rugăciuni și cu promisiunea construirii unei biserici ca mulțumire. În această situație grea pentru băștinași, are loc o apariție a Maicii Domnului, care le cere să construiască o biserică în acea zonă. Drept răsplată, iată ce le promite Maria: "Credeți-mă, pentru că vă voi ajuta și vă voi ocroti ca să scăpați de foamete. Înălțați-mi în acest loc un sanctuar și eu voi fi mereu cu voi". Într-adevăr, băștinașii au ascultat, și la 12 octombrie 1594 s-a dezlănțuit o ploaie binefăcătoare, iar câmpurile au reînverzit.
Aceasta a fost marea minune pentru băștinași și imaginea Maicii Domnului a fost venerată cu invocația "Maica Domnului de El Cisne", la propunerea episcopului de Quito, Luis López de Solís, care a fost aici în jurul anului 1600.
Statuia sanctuarului a fost sculptată în lemn de stejar în capitala țării, Quito, de către artistul spaniol Diego de Robles (care mai sculptase anterior o alta). Statuia a ajuns la El Cisne cam spre sfârșitul anului 1595. Măsoară doar 0,65 m înălțime, dar este de o frumusețe aparte, fiind inspirată după imaginea de la Guadalupe. Chipul Mariei, luminos, alb ca de alabastru, exprimă un sentiment de noblețe și maiestate, dar, în același timp, de tandrețe și de milă față de pelerinul care o privește. Are demnitatea unei regine, dar și delicatețea unei mame. În mâna stângă ține pruncul, dar nu la piept, ci cu mâna întinsă ca și cum ar vrea să-l ofere lumii, iar în mâna dreaptă are un sceptru de aur. Sub picioarele Mariei străjuiește semiluna, realizată din aur și argint masiv, cu colțurile îndreptate în sus. Statuia este amplasată în altar, într-un aranjament arhitectonic cu forma unui mic castel, în totalitate aurit.
Bazilica de astăzi, o adevărată capodoperă în stil neogotic, a fost construită între anii 1930 și 1934 (după ce la 8 septembrie 1930 statuia a fost încoronată de către episcopul de Loja, Guillermo José Morales). În exterior culoarea de fond a zidurilor fiind turcoaz, contrastează admirabil cu acoperișul caselor și cu vârfurile munților dimprejur.
La câțiva kilometri de sat există și un izvor a cărui apă este considerată miraculoasă. În anul 1796, un tânăr din Peru, bolnav de tuberculoză, venea spre El Cisne. Era atât de însetat, încât nu mai putea merge. O imploră pe Maica Sfântă să-i salveze viața. Deodată lângă el apare un izvor cu apă. Își potolește setea, dar simte că și boala l-a părăsit. Izvorul continuă să curgă și azi, chiar și în perioadele secetoase, și sunt atestate numeroase vindecări.
Pelerinajele, la care participă peste cinci milioane de persoane anual, mulți venind din Peru, se desfășoară în două locații. Între 30 mai și 15 august celebrările au loc la El Cisne. La 16 august statuia este purtată pe umeri în procesiune spre catedrala din Loja, unde se ajunge în după-amiaza zilei de 20 august. Sărbătorile la Loja culminează la 8 septembrie. La 1 noiembrie, statuia, tot în procesiune, este returnată la El Cisne.
Pr. Iosif Dorcu