Sfânta Scriptură

* David a comis adulter cu Batşeba, soţia lui Urie, şi apoi a pus la cale uciderea acestuia (2Sam 11). De ce-l mai pomeneşte Biblia pe David, de vreme ce a făcut aceste lucruri rele?

Trebuie să mărturisesc că această întrebare m-a surprins pentru forma tranşantă în care a fost pusă. Am învăţat însă că orice întrebare cu privire la Biblie, oricum ar fi formulată, porneşte de la o percepţie pe care cineva o are despre Cartea Sfântă. Din perspectiva autorului întrebării de mai sus, Biblia ar trebui să adăpostească între copertele sale doar personajele eminamente pozitive cu faptele lor edificatoare. Cei care au greşit trebuie, prin urmare, aruncaţi la coşul istoriei. Adam şi Eva, Cain, oamenii din Sodoma şi Gomora, Goliat, Pilat, Iuda Iscarioteanul şi cei de teapa lor nu au ce căuta în paginile Bibliei. Purificată de aceste personaje negative cu faptele lor nechibzuite, Biblia devine o oază în deşertul lumii, în care te odihneşti contemplând frumuseţea şi puritatea absolută. În realitate, Biblia nu se supune prejudecăţilor noastre. Dimpotrivă, se încăpăţânează în a picta omul în lumini şi umbre. Aflăm astfel că chiar marile şi venerabilele personaje ale Bibliei nu au scăpat de atingerea răului. Adam şi Eva au căzut în plasa şarpelui (Gen 3). Sara, venerabila matriarhă, trece prin clipe teribile de gelozie şi de răutate faţă de sclava Agar (Gen 16; 21,8-14). Ce să spunem despre înşelătoriile lui Iacob (Gen 27; 30,25-43)? Sau despre abuzurile regelui David (2Sam 11) şi ale fiului acestuia, Solomon (1Rg 9,15-24; 11,1-13)? De ce povesteşte Biblia păcatele şi defectele străbunilor? Nu era mai bine să le ascundă? Încă o dată Biblia ne surprinde prin realismul ei eclatant. Autorii Bibliei au o sfântă veneraţie pentru străbunii lor şi laudă măreţele lor împliniri. În acelaşi timp însă, din iubire pentru adevăr, hagiografii nu ascund sub preş defectele şi păcatele străbunilor, ci le povestesc generaţiilor viitoare. Aceştia nu laudă defectele străbunilor, nici nu invită pe cineva să imite erorile lor, ci, dimpotrivă, le condamnă. Prin profetul Natan, Dumnezeu îl mustră cu asprime pe David pentru păcatele comise. Adulterul şi crima vor aduce blestemul asupra casei lui David, iar copilul născut din adulter va trebui să moară (2Sam 12). Biblia povesteşte păcatele străbunilor pentru a ne avertiza că răul nu este o himeră, o iluzie, ci o cruntă realitate care ne poate atinge şi afecta iremediabil. Dar Biblia nu se opreşte la o simplă contemplare bolnăvicioasă a răului şi a păcatului, ci ne invită la a găsi o cale spre pocăinţă. Trezit din somnul nelegiuirii, regele David îşi recunoaşte păcatul şi rosteşte cel mai frumos psalm penitenţial exprimat vreodată: Ai milă de mine, Dumnezeule (Ps 51). Dumnezeu i-a dat lui David şansa reconcilierii, iar regele s-a întors la Domnul. El dă fiecăruia şansa iertării. Vom folosi această şansă?

Pr. Iosif Antili