Sinodul Episcopilor, un dar pentru toți tinerii lumii, o bucurie specială pentru seminariștii noștri
Dragi seminariști, luna octombrie din anul acesta reprezintă pentru toți tinerii din lume un motiv de mare bucurie, căci la Roma se va desfășura Sinodul Episcopilor pentru tineri și cu tinerii, voit de papa Francisc și de întreaga Biserică să fie un semn de mare prețuire față de tineri și ca un adevărat dar pentru toți.
Biserica privește cu adevărată bucurie și speranță către cei de care depind soarta și viitorul omenirii și, desigur, viitorul ei, către cei ce poartă în zilele noastre energiile unei lumi noi. Tinerii sunt, așadar, speranța și viitorul de mâine al întregii societăți, căci fără prezența și participarea lor totul se poate bloca și chiar ruina.
Ascultând de chemarea Domnului, voi v-ați înscris cu multă însuflețire să faceți parte dintre ucenicii și prietenii săi, și acum vă aflați în școala sa, în seminarii, dornici să pătrundeți în misterul slujirii voastre generoase ca viitori apostoli în mijlocul poporului lui Dumnezeu.
Cred că ați înregistrat gândul și dorința cu care Sfântul Părinte s-a îndreptat spre toți tinerii lumii și, desigur, ați avut ocazia să înțelegeți dorința papei și a Bisericii, precum și chemarea către toți tinerii, în chip special către voi, dragi seminariști, cei care v-ați dat asentimentul căutând porțile seminariilor și ale caselor de formare. Voi ați decis să oferiți totul și toate pentru a vă însuși și desăvârși iubirea și slujirea voastră, urmând chemarea plină de tandrețe manifestată vouă, pentru a deveni ucenicii săi în câmpul larg al evanghelizării. În scrisoarea sa către voi, papa Francisc vi se adresa spunându-vă cu toată iubirea și prețuirea: "Sunt bucuros să vă anunț că în octombrie 2018 se va celebra Sinodul Episcopilor cu tema «Tinerii, credința și discernământul vocațional». Am voit ca să fiți voi în centrul atenției, pentru că vă port în inimă. Chiar astăzi este prezentat Documentul de lucru, pe care vi-l încredințez și vouă ca «busolă» de-a lungul acestui drum". Ce frumos cuvânt și ce invitație plină de grijă părintească!
Cred că voi, mai mult decât alții, ați avut curajul să vă însușiți invitația de a vă examina și manifesta gândurile și dorințele. Acest program începe și mai intens acum, la începutul acestui nou an academic, și mai ales în timpul desfășurării lucrărilor sinodale. Sunteți invitați să înălțați rugăciunea voastră către Domnul prin mijlocirea Maicii Domnului, regina Rozariului, dar și cu ajutorul sfântului Iosif, patronul Seminarului, și al sfintei Tereza a Pruncului Isus, experți în arta iubirii, ca să puteți să vă întrebați mereu unde trebuie să fie locul vostru și cum trebuie să crească entuziasmul și disponibilitatea voastră tinerească în urmarea drumului pe care ați pornit și prin care vreți să vă oferiți, cu trup și suflet, să deveniți prietenii și colaboratorii săi în lumea de azi, însetată de adevăr și de fericire.
Ne bucurăm să vă propunem să auziți din nou chemarea Sfântului Părinte, care, întâlnind anul acesta, în martie, seminariștii și preoții care studiază în Roma, le-a spus cu încredere și seriozitate: "Preotul trebuie să fie un om mereu pe cale, un om care ascultă și care trebuie să caute să fie bine însoțit. Discernământul este esențial pentru întreaga viață a preotului. Când nu există niciun discernământ în viața preoțească, există rigiditate și cazuistică". În discuțiile voastre cu tinerii de astăzi, recunoașteți cu ușurință criza acestei noțiuni atât de valoroase, precum "discernământul". Lipsesc reperele clare, principiile axiomatice călăuzitoare pentru viață. În prim-planul atenției ajung de multe ori pseudovalori care se bucură de apreciere foarte mare. Dumnezeu și morala creștină au încetat să mai fie instanțe în funcție de care se iau marile decizii pentru viață. E nevoie, de aceea, de oameni care, cu convingere și trăire proprie, să explice funcția de lumină și călăuză a evangheliei, a cuvintelor pe care ni le-a lăsat Isus Cristos.
Papa a subliniat mai departe importanța formării umane a preotului: "Trebuie să fim oameni obișnuiți - spune el -, umani, capabili de a ne bucura împreună cu alții, de a asculta în tăcere o persoană bolnavă. Trebuie să fim părinți, să fim roditori, să dăm viață altora. Preoții să nu fie funcționari ai lui Dumnezeu". Cât privește pregătirea unui viitor preot, Sfântul Părinte recomandă ca toți să aibă grijă de propria formare umană, pastorală, spirituală, comunitară: "Formarea continuă are efecte mai bune când pornește de la conștientizarea propriilor slăbiciuni. Este important să vă cunoașteți limitele. Apoi, cufundați în cultura contemporană, întrebați-vă cum trăiți comunicarea virtuală, modul în care utilizați telefonul; pregătiți-vă să faceți față ispitelor cu privire la castitate care vor veni și să vă protejați împotriva mândriei, a iubirii banilor, a puterii și a confortului". După cum lasă aceste cuvinte să se înțeleagă, formarea nu este neapărat și numai sporirea cantității de cunoștințe teologice sau priceperea de a oficia sau a celebra sfintele sacramente. Ea este dobândirea unui spirit comportamental și a unei discipline din care să se reflecte trăsături sufletești demne de aprecierea tuturor, care îl fac pe om să fie stimat de ceilalți, iar pe viitorul preot, credibil pentru ceea ce va vorbi și va face în numele lui Dumnezeu.
Îndemnurile Sfântului Părinte sunt și îndemnurile noastre cu care vă însoțim și vă chemăm, dragi seminariști, mai ales în această lună, dar și pe tot parcursul acestui an academic, să înaintați în cunoașterea măreției vocației la slujirea preoțească - o adevărată participare la opera de evanghelizare și mântuire. Cristos, cel care i-a chemat pe apostoli la școala sa, face același lucru și astăzi, deoarece "secerișul este mare, iar lucrătorii sunt puțini" (Lc 10,2).
Dragi seminariști, Cristos așteaptă răspunsul vostru la marea invitație pe care v-o face cu atâta gentilețe, pentru că vă iubește și are încredere în voi. Iar noi vă însoțim cu rugăciunea noastră mereu, la începutul noului an academic și pe parcursul întregii voastre pregătiri pentru marea slujire de apostoli ai timpului nostru. Maica Domnului, regina Rozariului, și sfânta Tereza a Pruncului Isus să vă însoțească mereu pe drumul sfânt al formării voastre! Vă spun din inimă: Drum bun în cunoașterea lui Isus și a chemării voastre!
+ Petru Gherghel, episcop de Iași