De la... "început"

În limba latină există doi termeni diferiţi pentru a exprima ideea de "început": initium şi principium. Astfel, în Noul Testament întâlnim expresiile: Initium evangelii..., adică "Începutul evangheliei.".., şi In principio erat Verbum, adică "La început era Cuvântul."... Initium nu exprimă altceva decât o circumstanţă de care ne îndepărtăm din ce în ce mai mult în timp şi spaţiu. Principium, în schimb, este un început care nu este nicidecum şi niciodată abandonat în spate, ci rămâne prezent în toate timpurile şi în toate situaţiile, cărora, în mod fundamental (sau în linie de principiu), le imprimă propria amprentă. Ceea ce s-a întâmplat in principio nu reprezintă niciodată ceva ce ţine doar de trecut. Este şi ceva apropiat în orice perioadă de timp, în care lucrează ca principiu al acesteia, pe care o determină - în mod conştient sau nu - ca prezent. Şi nu în sens de prezentul continuu al unei povestiri (care de altfel este limitat la perioada naraţiunii), ci de prezentul concret, ca timp în desfăşurare şi cu protagonişti actuali.

În limba română, participiul verbului "a începe" ne duce cu gândul la oferirea a ceva ştirbit (ex.: "măr început").

Între fragilitatea iniţierii, soliditatea principiilor şi riscul de a ne prezenta cu ceva început..., pe aici pe undeva ne plasăm cu viaţa noastră în raport cu Dumnezeu.

Pr. Cristian Chinez