"Pelerinaj ecumenic" la Geneva
Papa Francisc a fost prezent la Geneva (Elveția), la 21 iunie, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la fondarea Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), fiind însoțit de cardinalul Kurt Koch, președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor.
Această a 23-a călătorie a papei Francisc, cu motoul "A merge, a se ruga și a lucra împreună", vine pe fondul bunelor relații dintre CMB și Biserica Catolică. Greg Burke, director al Biroului de Presă al Sfântului Scaun, a afirmat despre această vizită că este un "pelerinaj ecumenic", iar la sediul CMB, papa Francisc a spus că "a merge împreună, pentru noi, creștinii, nu este o strategie pentru a face ca importanța noastră să crească, ci un act de ascultare față de Domnul și de iubire față de lume; [...] suntem chemați, împreună, să parcurgem astfel drumul, prin urmare, acesta trece printr-o continuă convertire".
Centrală în această vizită a fost tema păcii și sprijinul Bisericilor pentru refugiați, deoarece, printre confesiunile creștine ale CMB, cea mai mare parte este reprezentată de cele africane sau asiatice, de unde provin mulți refugiați care fug în Europa, leagănul celor trei confesiuni creștine: catolică, ortodoxă și protestantă.
Ca păstor al Bisericii Catolice Universale, ca în fiecare călătorie papală, papa Francisc a avut și o întâlnire cu credincioșii catolici, celebrând și o sfântă Liturghie pontificală în Palaexpo, la care au participat credincioși catolici din întreaga Elveție. În doar o singură zi se epuizaseră cele 41.000 de bilete pentru participarea la această Liturghie.
Programul vizitei a început cu sosirea papei Francisc pe aeroportul din Geneva, la ora 10.00, fiind întâmpinat de președintele Confederației Elvețiene, Alain Berset, de episcopii elvețieni, nunțiul apostolic și observatorul Sfântului Scaun pe lângă ONU, dar și de doi foști membri ai gărzii pontificale. După ceremonia de bun-venit și întâlnirea privată cu președintele Elveției, la centrul CMB a avut loc o rugăciune ecumenică, în timpul căreia papa a rostit o omilie. După prânzul luat împreună cu conducerea CMB, la ora 15.45 a avut loc o întâlnire ecumenică, în care papa Francisc a ținut un discurs. Ziua s-a încheiat cu Liturghia celebrată de Sfântul Părinte în Palaexpo, la ora 17.30, după aceasta întâlnind opt membri coreeni ai CMB, patru din Coreea de Nord și patru din Coreea de Sud, iar apoi, la ora 20.00, papa a plecat spre Roma.
Vizita papei Francisc la Geneva este a patra vizită făcută de un papă acestui oraș, după fericitul Paul al VI-lea (10 iunie 1969) și sfântul Ioan Paul al II-lea (15 iunie 1982 și 12 iunie 1984).
Reverendul Olav Fykse Tveit, secretarul general al CMB, a spus că această vizită este "o afirmație foarte puternică din partea papei Francisc și a Bisericii Catolice romane a faptului că lucrăm, în realitate, împreună. Și nu doar că lucrăm împreună: în același timp ne și rugăm și lucrăm împreună".
Și această întâlnire ecumenică se înscrie în dorința lui Isus "ca toți să fie una", iar creștinii reușesc să o împlinească, în ascultarea față de Cristos și călăuzirea Duhului Sfânt.
* * *
Prima inițiativă a înființării unui Consiliu Mondial al Bisericilor a venit în anul 1937, însă punerea în aplicare a acesteia a fost posibilă abia în anul 1948, după cel de-al Doilea Război Mondial, înființat fiind de către reprezentanții a 147 de Biserici. În prezent, CMB are 349 de membri din toate tradițiile creștine principale, în mare parte protestante, anglicane și ortodoxe, și provin din mai mult de 110 țări de pe toate continentele, făcând referire la aproximativ 500 de milioane de creștini ne-catolici din lume. Biserica Catolică participă ca "observator", în timp ce este membru deplin al Comisiei "Credință și Constituție".
Pr. Adrian Blăjuță