Sfințirea bisericii și consacrarea altarului din Stufu
Sfințirea bisericii și consacrarea altarului din Stufu, cu hramul "Sfântul Mihail", au avut loc duminică, 3 iunie, în cadrul sfintei Liturghii celebrate de PS Petru Gherghel. Excelența Sa i-a avut alături pe PS Aurel Percă, pr. Toma Rediu, decan de Trotuș, pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău, pr. Marian Gașpal, parohul comunității, dar și alți aproximativ 30 de preoți. Au fost prezenți mulți credincioși din Stufu, dar și oaspeți din alte comunități. Sub altar au fost depuse moaștele fericiților Ieremia, Anton Durcovici și Vladimir Ghika, precum și ale sfinților Konradia și Ioan al XXIII-lea, papă.
Parohia Stufu se află în județul Bacău, la jumătatea drumului dintre Bacău și Onești și se întinde pe teritoriul a două comune, Sănduleni și Livezi. Credincioșii catolici din această zonă sunt minoritari, majoritari fiind creștinii ortodocși. Ocupația credincioșilor din Stufu este cea specifică zonelor de deal și munte: puțină agricultură și în principal creșterea animalelor.
Parohia romano-catolică a fost înființată în anul 1976, pe vremea când pr. Leonard Donea era paroh de Berzunți. Din acel an există registre, deși nu avea paroh propriu. În anul 1978 este numit și primul paroh al noii parohii, în persoana părintelui Albert Lucaci. De atunci și până astăzi, Parohia Stufu a fost păstorită de șapte preoți parohi.
În componența parohiei intră satele: Stufu (aprox. 130 de familii), Livezi (aprox. 50 de familii), Versești (aprox. 46 de familii), Sănduleni (aprox. 60 de familii - acum mai bine de jumătate din acestea aparțin de Parohia Coman) și Orășa (trei familii). În total, parohia este formată din aprox. 650 de credincioși, care sunt prezenți în comunitate sau plecați peste hotare.
Parohia are în componență patru biserici, două vechi și două noi, alăturându-se acestora o alta în construcție (fundația e turnată deja), la Sănduleni, unde va fi un nou centru parohial, care de la 1 ianuarie 2018 poartă hramul "Sfântul Ioan Paul al II-lea".
Biserica veche din localitatea Stufu a fost binecuvântată și consacrată în anul 1948, cel mai probabil la 18 septembrie, de fericitul episcop martir Anton Durcovici, fiind una dintre cele patru biserici pe care fericitul Anton le-a consacrat. Fiind o cinste pentru comunitate și pentru întreaga dieceză, această biserică a fost renovată atât în interior cât și în exterior în anul 2014, anul beatificării episcopului Anton Durcovici, acum fiind folosită ca biserică mortuară.
Biserica nouă din Stufu a fost construită la cerința credincioșilor, piatra de temelie fiind sfințită la 17 aprilie 2010. Proiectul bisericii aparține lui Dan Crilciuc din Onești, iar lucrările au fost începute cu firma lui Celestin Tancău din Nicolae Bălcescu și continuate apoi mai mult în regie proprie, cu supravegherea constructorului, dar și sub directa coordonare a părintelui paroh, prezent mereu pe șantier. Încet-încet, cu ajutorul credincioșilor din sat și al binefăcătorilor din țară și străinătate, s-a realizat mult așteptatul moment al sfințirii bisericii și al consacrării altarului noului lăcaș de închinare Domnului.
Biserica are 25 m lungime, 12,5 m lățime, 8 m înălțime, iar turnul are înălțimea de 36 m cu tot cu crucea de inox. Totodată, biserica are un cor generos și două sacristii, lăcașul de cult fiind dotat cu tot ce este necesar bunei desfășurări a tuturor activităților de cult, iar prin goarnele clopotului electronic putându-se auzi de departe sfânta Liturghie și toate celebrările liturgice din biserică.
Îi mulțumim lui Dumnezeu și tuturor susținătorilor acestei opere, știuți și neștiuți! Pe toți, Dumnezeu să îi răsplătească și să îi însoțească mereu cu harul său!
Pr. Marian Gașpal