Consilii diecezane
Membrii Consiliilor Pastoral Diecezan și Prezbiteral s-au întrunit miercuri, 16 mai, respectiv joi, 17 mai.
La Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" Roman, Consiliul Pastoral Diecezan a avut pe ordinea de zi următoarele teme: aniversarea beatificării episcopului martir Anton Durcovici, pastorația tineretului în orizontul Sinodului episcopilor dedicat tinerilor din luna octombrie a acestui an, noile modalități de a organiza Ziua Tineretului la nivel diecezan. De asemenea, s-a trecut în revistă și impactul pe care l-au avut cursurile zonale organizate de către Oficiile pentru Liturgie și Pastorația Sacramentelor, pentru Pastorația Biblică și pentru Muzica Sacră, pentru lectori și animatorii cântului liturgic. S-a discutat și despre pelerinajele care vor avea loc în unele parohii ale diecezei, cu relicva fericitului Ieremia și cu cea a sfântului Anton.
Consiliul Prezbiteral, întrunit în aula "Fericitul Anton Durcovici" a catedralei din Iași, a analizat perioada în care să aibă loc transferurile de parohi. A urmat o succintă prezentare a situației catedralei "Adormirea Maicii Domnului", aflată actualmente în renovare, estimându-se pentru terminarea lucrărilor anul 2020. De asemenea, a fost subliniată aniversarea beatificării fericitului Anton Durcovici, ca un moment de sărbătoare pentru dieceză. Precizări s-au făcut și despre cele două pelerinaje menționate mai sus. Ambele întâlniri s-au încheiat cu recitarea Orei minore.
Pr. Romeo Neculai