Bucuria învierii lui Cristos
În Vinerea Sfântă am fost martori la răstignirea lui Cristos și la dăruirea sa totală din iubire pentru noi, dar și la părăsirea lui de către ucenici, cei pe care "i-a iubit până la sfârșit" (In 13,1). Am privit la chipul crucii și ne-am închinat adorând-o. Am privit la cruce și am știut prin credință că această cruce răscumpărătoare este singurul lemn care poate încălzi interiorul și viața noastră, singurul lemn care poate să ardă toate crucile noastre de fiecare zi. Am privit la cruce ca într-o oglindă care ne-a vorbit despre răutatea și mândria noastră, căci, prin păcatele noastre, am făcut și noi ceea ce au făcut cei care l-au răstignit pe Isus. Dar crucea ne-a vorbit cel mai mult despre marea iubire a lui Dumnezeu pentru noi.
În Sâmbăta Sfântă, tăcerea mormântului în care a fost pus Isus ne-a chemat și pe noi la o liniște interioară, o liniște destul de greu de definit.
Dar iată că această liniște, parcă tulburătoare, a fost ruptă când am cântat cu toții: "Cristos a înviat!" Liniștea Sâmbetei Sfinte, când parcă cerul și pământul tăceau, a luat sfârșit, luându-i locul bucuria învierii lui Cristos, o bucurie ce cuprinde universul. Această bucurie răsună astăzi în toate bisericile din lume: de la marile catedrale până la bisericuțele risipite printre munți sau capelele ridicate de către misionari în cele mai îndepărtate locuri. [...]
Evenimentul învierii lui Cristos, după cum spune papa Benedict al XVI-lea, este "inima creștinismului, fundament și sprijin al credinței noastre, bază puternică a certitudinilor noastre, vânt năvalnic care mătură orice frică și nehotărâre, orice îndoială și calcul uman". Acesta este marele dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut prin învierea lui Cristos: El a voit ca Isus să fie redat vieții, unei vieți depline pentru ca fiecare om să poată trăi, adică să aibă viață veșnică, deoarece, așa cum spunea sfântul Irineu de Lyon, "slava lui Dumnezeu este omul viu". Cu alte cuvinte, învierea lui Cristos este promisiunea și garanția învierii noastre. [...]
A-l urma pe Cristos înseamnă a merge pe calea sa, adică a ne purta crucea zilnic. Învierea lui Cristos nu poate fi dezvăluită decât împreună cu misterul crucii. Doar prin cruce Cristos ne-a arătat iubirea sa totală. Crucea nu este o înfrângere, ci triumful unei iubiri mai tare decât moartea. Fără cruce, învierea lui Cristos ar fi golită de sens.
Într-o revistă creștină, cu câțiva ani în urmă, era scrisă următoarea cugetare: "A sosit vremea să trăim învierea lui Cristos și să ne desprindem de răstignirea lui pe cruce. Creștinii nu vor să mai fie striviți de umbra crucii, ei vor să creadă într-un Dumnezeu viu". Nu sunt sigur dacă autorul acestor rânduri a înțeles bine mesajul crucii, la fel ca pe cel al învierii. Nu putem înțelege învierea lui Cristos dacă o separăm de moartea sa pe cruce. [...]
Credința în învierea lui Cristos, pentru a fi autentică, trebuie să ne conducă la caritate. Un exemplu în acest sens îl primim de la o sărmană femeie înaintată în vârstă și credință, care, în fiecare săptămână, vizita un tânăr într-o închisoare din orațul brazilian Săo Paolo. După mai multe luni, văzând-o atât de asiduă în vizite, un angajat al închisorii a întrebat-o dacă acel condamnat era fiul ei. A răspuns cu demnitate, dar cu o voce joasă: "Acel tânăr l-a ucis pe singurul meu fiu, dar are o istorie atât de tristă, căci nu a avut parte niciodată de prezența, de iubirea și de îngrijirea unei mame. Vin la el în fiecare săptămână ca să se simtă iubit și să aibă speranța de viață și de libertate" (Praedica Verbum. Culegere de omilii, coordonator Alois Bișoc, Ed. "Sapientia", 2016, p. 133-137).
Adrian Aileni