Poezii creştine

Cristos a înviat!

În prag de primăvară, când totu-i 'nourat
Fii tu însuţi lumină şi suflet nepătat.
Rosteşte cu putere spre cel de toţi uitat,
Ridică-te şi umblă! Cristos a înviat!

Fii far aprins în noapte, fluviu netulburat,
Fii apa care spală, durere şi păcat.
Ridică-ţi fruntea falnic şi strigă ne-ncetat
Prietene fii tare, Cristos a înviat!

Fii roua dimineţii şi grâul cel curat,
Care hrăneşte inimi, prin gest necugetat!
Pe fratele ce plânge de chin întunecat,
Ridică-l şi şopteşte-i, Cristos a înviat!

Alege calea vieţii ce spulberă păcat
Şi lasă-n orice suflet miru-i îmbălsămat.
Celui fără credinţă spune-i neînfricat!
Prietene, priveşte, Cristos a înviat!

Ionuţ Miler

* * *

Vin Paştele

Vin Paştele. Isus, din nou învii şi iară
Arăţi la lumea asta de orbi şi de orbiţi
C-ai ispăşit păcatul prin jertfa ta amară
Şi c-ai adus viaţa la cei neprihăniţi.

Privind cu ochii-n lacrimi făptura ta măreaţă
Ca mii de sori, Isuse, te văd mai strălucit
Că-nvii cu tine-o dată slăvita dimineaţă
Din care fericirea e fără de sfârşit.

Îţi văd şi-n mine chipul scăldat în foc de soare,
Cu nimb de mii de lacrimi de drag încununat
Şi strâng în zări de suflet slăvita sărbătoare
A zilei când, Isuse, şi-n mine-ai înviat.

Ţi-a fost săpat mormântul de-atâţia ani şi-n mine,
Cu-atâtea lespezi grele fiind acoperit,
Atâtea străji avut-a străinul lângă tine,
De-atâta întuneric ai fost pecetluit...

Dar când sosit-a ceasul slăvit al învierii,
Ai rupt şi-ntunecare şi lespezi şi peceţi,
Şi-ai înviat, ca-n locul obidei şi durerii
S-aduci minunăţia atâtor frumuseţi.

... Învie iar, Isuse, cu slavă tot mai mare
În sufletele albe a-ntregului norod,
Ca-n toamnele chemării azi primul braţ de floare
S-aducă-n calea-ţi sfântă pe-atât belşug de rod.

Traian Dorz

* * *

Înviere

Un licăr de soare în purul zenit,
Provoacă gândirea-dreptată spre hău,
Odată ce moartea nici n-a mai clipit,
Cu toată alura-i de mare călău.

A fost şi rămâne pe veci apogeu
A tot ce însemnă "ce fi-va cu noi?"
Acea răsturnare-a "aşa e mereu!",
Când trupul s-a-ntors din mormânt înapoi.

Nu-i totuşi acelaşi, nici reanimat,
Nu-i ca şi atunci când se face un nod...
Nu forţa naturii l-a recuperat,
Ci glorificarea şi-a dat al său rod.

Ca bobul de grâu transformat în ceva
Ce-i verde şi plin de vital şi... finit,
Aşa... Nu oricând şi nici cam cumva,
Cristos înviat pentru noi s-a ivit.

Aşa cum clepsidra înseamnă un loc
În care trecutul, trecând prin prezent,
Se vrea viitor, însă iarăşi în stoc,
Revine cu dorul de-a fi subzistent.

La fel se-ntâlnesc în Cristos înviat
Şi timpul trecut, dar şi cel ce doar nu-i,
Ca-n punctul de care depinde, curat,
Nisipul clepsidrei ce nu e haihui.

Printr-însul şi-ntr-însul e sens şi finit
A tot ce înseamn-a dori să trăieşti
Cu-ntreaga fiinţă, la nemărginit,
Cu ce-i pământesc plus cele cereşti.

Pr. Cristian Chinez