|
(continuare din numărul trecut) Istorioară morală de Iosif Spillmann Traducere de Mons. Mihai Robu După ce prințul Sebastian a fost de acord ca principele de Tosa să nu aducă jertfă zeului mării, unul dintre bonzi a spus: - Dar noi nu ne mulțumim cu atât, zeii noștri îl urăsc pe acest zeu străin, care vrea să dea frumoasa noastră împărăție, bucată cu bucată, în stăpânirea acestor străini vicleni, care vestesc noua lui lege. Cine este japonez adevărat și iubește libertatea țării sale îl blestemă pe acest zeu și pe partizanii lui și rămâne credincios zeilor noștri, care au salvat până acum frumoasa noastră Japonie de orice primejdie. - Principe de Tosa, nu vă așteptați să vă fim credincioși, dacă dv. vă lepădați de credința în zei. Pentru ultima oară vă îndemn să vă supuneți obiceiului strămoșilor voștri. - Pentru mărirea și libertatea Japoniei sunt gata să scot sabia împotriva oricărui dușman și să-mi vărs sângele, a răspuns principele, însă Japonia va fi într-adevăr liberă și fericită numai atunci când va fi salvată de toate aceste minciuni cu care i-ați umplut pe locuitorii ei, tu și cei de seama ta, și când va străluci soarele adevărului și al harului, care singur poate aduce fericirea adevărată. - Ajunge, ajunge, l-a întrerupt Sivan pe noul convertit. Dacă n-aș ști că ești un japonez adevărat, cu toată credința în Dumnezeul cel nou, pe care ni-l predică oamenii albi din Apus, nu ți-aș fi pus la dispoziție pe vitejii mei războinici. E drept, te credeam mai chibzuit și nu credeam că vei îndepărta simpatiile acestor bărbați evlavioși și a războinicilor mei curajoși din pricina unei asemenea ceremonii. Cu toate acestea, la porunca și după voința mea ei se vor lupta ca vasali credincioși pentru dreptul tău. Din partea mea poate să facă fiecare după convingerea sa, ori să se roage la Kami, ori să se închine lui Buda, ori să se facă creștin, așa cum fac eu în regatul meu. Dar în ziua când voi afla că vei dărâma cu forța vreun templu sau vreo mănăstire de bonzi, voi socoti regatul Tosa ce ți-l recuceresc războinicii mei ca o feudă a mea și-l voi da nobilului Sikatora, nepotul soției mele. Și acum, Sikatora, băiatul meu, pune darurile pe altarul zeului. Respectivul, care a înaintat cu politețe și asupra căruia s-au ațintit toate privirile, era o figură zveltă, tânără, în pragul adolescenței. Oricine privea la fața lui prietenoasă și în ochii lui sinceri nu putea să nu-l iubească. El s-a plecat respectuos și a spus: - O rege, m-ai iubit totdeauna, și de când Sikatondono m-a luat ca fiu adoptiv, m-ai considerat ca un nepot al tău. Însă favorul de care-mi vorbești acum, să nu-mi revină niciodată. Regatul Tosa aparține principelui său legitim, chiar dacă el este creștin. În ce privește jertfa care s-a adus zeului mării, mă simt nevoit să-ți spun că multe lucruri pe care le-am văzut la curtea ta mi-au zdruncinat credința în zeii noștri. Dar nu am ajuns încă la o convingere deplină. De mă voi convinge vreodată că religia străinilor este cea adevărată, atunci voi face cum au făcut acești doi principi, fiul tău mai mic și cumnatul tău. Până atunci voi urma exemplul tău, o rege, și sunt gata să aduc lui Midsu-no-Kami jertfa prescrisă de datina străbună. Sikatora a spus aceste cuvinte cu atâta modestie și tărie, încât toți se uitau la el cu admirație. Lui Sivan i-a plăcut istețimea ce se arăta din gândirea băiatului și a hotărât în inima sa să se folosească de el pentru a-și atinge vastele sale planuri politice. Imediat după ce Sikatora a depus darurile pe altar, regele și-a luat rămas bun de la principele de Tosa și a părăsit corabia amiralului împreună cu fiul și nepotul său pentru a se întoarce la castel. Ancorele s-au ridicat, vintrelele s-au întins și flota de război a principelui creștin și a războinicilor săi păgâni a ieșit încet din frumosul golf Usuki și s-a îndreptat spre țărmul din față al regatului Tosa. 3. Prințul și pajul Vintrelele flotei de război au dispărut încetul cu încetul din ochii lui Sikatora, care se uita îndelung la ele de pe un dâmb al parcului regesc, iar soarele se pleca spre culmea munților Asojama. Tânărul a mai aruncat o privire asupra mării liniștite și asupra peisajului minunat și voia să se întoarcă la castel. Cufundat în gânduri serioase din cauza scenei ce-o văzuse pe corabia de amirali, pășea pe cărarea parcului, printre tufe înflorite de camelii, când i-a ieșit înainte un paj al reginei. - Prințule, a spus băiatul plecându-se adânc, sunteți căutat. Stăpâna mea, regina, vă cheamă. Ea se află împreună cu prințesele în chioșcul cel nou de lângă iazul Ossidori. - Du-mă la ea, a spus prințul Sikatora. Nu mă pot orienta încă bine pe cărările întortocheate ale acestei imense grădini. Iazul Ossidori e în vale, dincolo de dealul pe care stă castelul, nu departe de crângul bonzilor. Este cam jumătate de oră de mers până acolo. - Vă duc eu până acolo, vom face un sfert de oră; căci eu cunosc parcul, care e frumos și mare, cum se cuvine unui rege. (va urma)
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |