Despre milă

Aş vrea să vă ofer, iubiţi credincioşi, câteva îndrumări cu privire la valoarea milostivirii. După cum mi-am dat seama, voi sunteţi disponibili să faceţi multe fapte bune, însă e necesar ca asupra acestui argument să mai insist, trasând câteva linii care să vă angajeze şi mai mult. Să vedem deci ce anume este milostivirea? Nu înseamnă altceva decât a-ţi încărca inima cu un pic din "mizeria" celuilalt. Cuvântul (latin) "misericordia" îşi trage numele din durerea pentru cel "miser" (adică pentru cel nenorocit, sărac, mizerabil). Ambele cuvinte sunt prezente în acest termen: mizeria şi inima. Când inima ta este atinsă, lovită de mizeria celuilalt, iată, aceea este milostivire. Fiţi atenţi prin urmare, fraţii mei, ca toate faptele bune pe care le faceţi în viaţă să fie făcute cu milostivire. De exemplu, tu obişnuieşti să dai pâine celui care are nevoie; fă acest gest din toată inima, nu cu nepăsare, pentru a nu trata ca pe un câine un om ca şi tine. Când faci deci o faptă bună, comportă-te aşa: dacă oferi o pâine, imaginează-ţi că eşti în situaţia celui înfometat; dacă dai un pahar de apă, imaginează-ţi că tu însuţi ai fi însetat; dacă oferi o haină, imaginează-te în situaţia celui care nu are cu ce să se îmbrace; dacă găzduieşti pe cineva, imaginează-ţi că eşti fără adăpost; dacă vizitezi un bolnav, pune-te în situaţia celui bolnav; dacă mergi la o înmormântare să-ţi pară rău de cel care nu mai este printre noi; dacă împaci pe cei care se duşmănesc, gândeşte-te la cel care poartă duşmănie. Dacă îl iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele, nu putem face aceste lucruri fără participarea inimii. Acestea sunt faptele bune care pun la încercare identitatea noastră creştină. Sfântul apostol spune: Cât timp avem încă ocazia, să facem bine tuturor. De asemenea, acelaşi apostol spune: cine seamănă puţin, puţin culege. Cine a vorbit despre însămânţare, a promis şi recolta. (Sf. Augustin, Discursul 358A).