- Stiri Stiri Stiri - |
Știri externe
Temele ZMT
Papa Francisc a ales temele următoarelor trei Zile Mondiale ale Tineretului: a XXXII-a, în 2017 - "Mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic" (Lc 1,49); a XXXIII-a, în 2018 - "Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu" (Lc 1,30) și a XXXIV-a, în 2019 (Panama): "Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!" (Lc 1,38). Cele trei teme au ca țintă să dea itinerarului spiritual al următoarelor ZMT o conotație mariană puternică, amintind în același timp imaginea unui tineret aflat pe drum între trecut (2017), prezent (2018) și viitor (2019), animat de cele trei virtuți teologale: credință, caritate și speranță.
Un nou ambasador
Papa Francisc l-a primit în audiență la 10 noiembrie pe noul ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, Liviu-Petru Zăpîrțan, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare. Născut la Șieu-Odorhei, jud. Bistrița-Năsăud, la 11 iulie 1947, noul ambasador este căsătorit și are o lungă carieră didactică universitară. A fost numit la 5 august în funcția de ambasador de președintele României, Klaus Iohannis. În anul 2016 relațiile dintre România și Sfântul Scaun au împlinit 96 de ani de existență.
Brad la Vatican
La 9 decembrie va avea loc în Vatican prezentarea ieslei cu nașterea lui Cristos și iluminarea bradului de Crăciun, adus la 24 noiembrie din regiunea italiană Trento, iar ieslea reprezentând Nașterea Domnului va fi donată de Arhidieceza și Guvernul din Malta. Spre deosebire de alți ani, anul acesta ieslea și bradul de Crăciun vor fi iluminate până în noaptea de duminică, 8 ianuarie 2017. Bradul de Crăciun, iluminat cu 18.000 de beculețe cu tehnologie led, va fi împodobit și în acest an cu sfere din lut, realizate de copiii din secțiile oncologice din câteva spitale italiene.
SRUC 2017
În fiecare an, între 18 și 25 ianuarie, se desfășoară Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, o inițiativă care își are originea într-o propunere ce datează din anul 1908, a slujitorului episcopalian Paul Wattson (1863-1940). Tema pentru anul 2017 este "Reconciliere - Iubirea lui Cristos ne constrânge" (cf. 2Cor 5,14-20). Proiectul textelor pentru anul 2017 a fost pregătit de Consiliul Bisericilor din Germania. Ulterior, broșura a fost redactată în forma finală de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor și de Comisia "Credință și Constituție" din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor.
Comunicarea valorilor
La Glasgow (Scoția), episcopi și experți ai comunicării Bisericii din Europa s-au reunit, între 16 și 19 noiembrie, pentru a discuta provocările și oportunitățile legate de o comunicare "bogată" în valori, analizând rolul acestora în societățile actuale, formarea lor, importanța și folosirea în mass-media. Întâlnirea a fost precedată de reuniunea anuală a atașaților de presă și purtători de cuvânt ai conferințelor episcopilor din Europa. Din România au participat PS Claudiu Pop, responsabil media, și pr. Francisc Ungureanu, secretar CER. Următoarea întâlnire va fi la Sofia, între 7 și 10 iunie 2017.
Ecumenism prin muzică
Corul "Sfânta Barbara" al sanctuarului "Adormirea Maicii Domnului" din Cacica a participat în perioada 20-23 octombrie la Festivalul Ecumenic Internațional de Muzică Sacră "Psallite Deo", ajuns la a XIX-a ediție, organizat de Primăria orașului Kety din Polonia, în colaborare cu mai multe culte religioase. Au participat coruri ale minorităților poloneze, care trăiesc în țările din Europa de Est (România, Ucraina, Slovacia, Belarus), dar și coruri din țara gazdă. Festivalul a inclus secțiunile artă fotografică și pictură. La expoziția de fotografie, Cristina Cehaniuc, președintă a Asociației Polonezilor din Cacica, a fost premiată pentru imaginile sugestive surprinse în sanctuarul marian din Cacica.
De 10 ani în Londra
S-a celebrat la Londra, la 23 octombrie, împlinirea a 10 ani de prezență catolică românească. Până în primăvara anului 2015 comunitatea a fost coordonată de pr. Robert Mățău, apoi a fost numit pr. Marcelin Blaj. Liturghia jubiliară a fost prezidată de PS Aurel Percă, însoțit de PS Patrick Lynch, episcop auxiliar de Southwark, de pr. Marcelin Blaj și de câțiva preoți invitați din România. În biserica din Kingsbury erau peste 1.000 de credincioși, dintre care și britanici. Sărbătoarea a continuat în centrul parohial cu momente artistice (susținute de Sofia Vicoveanca, de tineri și adulți din comunitate) și cu bucate tradiționale.
Traficul de persoane
Cinci surori din Congregatio Jesu, Însoțitoarele Credincioase ale lui Isus, și Carmelitele Misionare ale Sfintei Tereza a Pruncului Isus au reprezentat România la cea de-a doua întâlnire generală a RENATE, desfășurată la Roma, între 6 și 12 noiembrie, cu tema: "A pune capăt traficului de persoane începe cu noi". Participanții au fost primiți în audiență de papa Francisc, la 7 noiembrie. RENATE este o asociație formată din persoane consacrate angajate în lupta împotriva traficului de persoane, în 27 de țări din Europa și care în prezent numără 140 de membri. În România, datele de contact sunt: Asociația Solwodi, www.solwodi.ro, e-mail: secretariat@solwodi.ro, tel. 0756/514940.