Da, "divorțează"!
Am întâlnit-o pe viitoarea mea soție într-o stație de autobuz. Citea o carte și-i căzuse o iconiță din ea. M-am apropiat discret, am ridicat iconița și i-am spus zâmbind: "A căzut de la tine. E frumoasă!" Era o iconiță cu nașterea Mântuitorului la Betleem.
A luat iconița a pus-o din nou în carte și a continuat să citească sau mai exact a continuat să dea impresia că citește, deoarece, fără să vreau, mi-am dat seama că mă privea deja de mult cu aceeași discreție pe care am avut-o eu când m-am aplecat să-i iau iconița de pe jos.
Făcând naveta, în aceeași stație aveam să ne întâlnim de mai multe ori. De fapt, și până atunci ne întâlnisem, dar nu vorbisem niciodată unul cu celălalt, nici nu știu de ce; poate doar de emoție sau pentru că eu așteptam ca ea să facă primul pas, iar ea aștepta să-l fac eu. Iconița a salvat stângăcia noastră și după mai mulți ani, iată-ne soț și soție, o familie cu doi copii și cu viitorul în față.
De o bucată de timp însă ceva greu de explicat a intervenit între noi. Nu mai era femeia drăguță, gingașă, proaspătă, senină și plină de viață, așa cum o cunoscusem. Devenise greoaie, lentă, uneori plictisitoare și nu întrevedeam nicio rază de speranță în a se schimba.
În același timp nici nu aveam curajul să discut cu ea. Știu că de multe ori o făceam să se simtă prost, mai ales în prezența altora, dar așteptam acel semn care să-mi confirme că am iubit-o și o mai iubesc încă cu adevărat. Dar nu venea nimic!
Într-o zi m-am dus la parohie să vorbesc cu părintele. I-am explicat situația prin care treceam, iar el, cu mult calm și seninătate, mi-a spus tranșant: "Și de ce nu divorțezi?" Să fiu sincer, răspunsul părintelui m-a șocat. A venit asupra mea ca o piatră de moară, m-a copleșit și aproape că m-a lăsat fără glas. Un preot să-mi spună să divorțez!?
"Da, a continuat preotul, trebuie să divorțezi, să divorțezi de femeia ideală pe care ai luat-o în căsătorie și să rămâi cu femeia reală, să divorțezi de capacitățile ei magice, de frumusețea ei netrecătoare, de silueta ei perfectă, de ochii ei sclipitori, de fata pe care ai întâlnit-o în stația de autobuz și care de la acea întâlnire ți-a marcat viața. Divorțează de tot ceea ce nu este soția ta și căsătorește-te cu ceea ce este. Ieși din lumea ideală și intră în lumea reală. De ce aștepți de la soția ta să fie un superman, când ea este un om, este o persoană asemenea ție, doar că este diferită ca fizic, psihic și spirit. Este un om care are nevoie de iubirea ta, are nevoie de umărul tău, de mângâierea și de vorbele tale tandre. Este slabă și în același timp tare, este mama copiilor, așa cum este și soția ta. Nu poate rămâne tânăra din stația de autobuz și în același timp să nască doi copii, să lucreze, să întrețină casa, să fie alături de tine la diversele evenimente la care participați. E și ea un om!"
Cuvintele acestea m-au bulversat! Și eu care credeam că ea trebuie să fie mereu proaspătă, mereu veselă, mereu cu siluetă, mereu plină de farmec, acum o lume întreagă se stingea în sufletul meu și încerca să se zămislească o alta.
Să divorțez de femeia ideală pentru a mă căsători cu femeia reală! Ce profund! Și câtă dreptate avea părintele! Într-adevăr, ceream prea mult fără ca eu să ofer pe măsura a ceea ce ceream.
M-am întors acasă rușinat de ceea ce făcusem, pentru că nu-i vorbisem de intenția mea de a vorbi cu părintele și i-am cerut iertare. Greșisem pentru că mă căsătorisem cu un ideal, nu cu o realitate.
Astăzi, după un "divorț" dificil, m-am maturizat și trăiesc alături de cea pe care Dumnezeu mi-a dat-o în dar, de femeia "reală" pe care am întâlnit-o în stația de autobuz... (Claudiu)
Pagină realizată de pr. Felician Tiba