Jertfa de sine, semn al milostivirii

Purtând nostalgia vieţii divine în inima sa, omul obişnuieşte, din timpuri îndepărtate, să-l cinstească pe Dumnezeu aducându-i jertfe din realitatea înconjurătoare. Această activitate era rezervată îndeosebi preoţilor.

Mai târziu, Isus Cristos a adus noutatea jertfei de sine şi aceasta în mod necondiţionat, doar din iubire faţă de om: pentru a-i aduce împăcarea cu Dumnezeu.

În seara pătimirii sale, prin instituirea sacramentului Preoţiei, Isus a lăsat ca moştenire acest exemplu de dăruire în primul rând apostolilor: "Faceţi aceasta în amintirea mea" (Mt 26,28). Însă, prin Botez, tot poporul lui Dumnezeu este chemat să aducă jertfe spirituale, prin preoţia comună.

Sfânta Faustina Kowalska mărturiseşte în jurnalul său că ea, prin practicarea zilnică a virtuţilor în mod umil, ascuns, căutând să-l imite cât mai fidel pe Isus şi să îndeplinească voinţa lui Dumnezeu (cf. MJ 1505), oferea Părintelui veşnic toate dificultăţile vieţii, unindu-le cu sacrificiul lui Cristos, pentru ispăşirea păcatelor lumii întregi.

Să cerem bunului Dumnezeu harul ca omul timpurilor noastre - care pătrunzând cu darul raţiunii multe dintre misterele universului are impresia, de multe ori, că nu ar mai avea nevoie de Creatorul său - să aibă dorinţa de a afla şi de a înfăptui voinţa divină.

Celina Romila