Răspundem cititorilor

- Vasile Birtolom (Vulcan). "Vă rog să publicaţi în revista că noi, creştinii din Parohia Vulcan, jud. Hunedoara, căutăm spre angajare un dascăl; îi oferim cazare şi salariu. V-am rugat acest lucru pentru că revista ajunge în toate localităţile catolice din Moldova şi poate se găseşte cineva care să ne ajute, mai ales că aici sunt foarte mulţi credincioşi din Moldova. Dacă este cineva interesat poate suna la numărul de tel. 0769/525456".

Am redat scrisoarea dv. după cum aţi dorit. Vă felicităm pentru interesul nobil de a avea un cântăreţ bisericesc. Vă însoţim şi noi cu rugăciunea pentru ca dorinţa dv. să se realizeze cât mai curând şi pentru a putea aduce slavă şi mulţumire lui Dumnezeu prin cântul înălţat la sfânta Liturghie. Vă sugerăm să luaţi legătura şi cu pr. Eugen Budău, responsabil cu Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti (Str. Ştefan cel Mare, 228, jud. Neamţ, 611040-Roman, tel. 0233/741194, 0733/623330, prgenu@yahoo.com).

- I.B. (Miercurea Ciuc). "Vă rog să mă lămuriţi în neclaritatea pe care o am: Sunt dintr-un sat din jud. Bacău şi am domiciliul în jud. Harghita unde mă achit de toate îndatoririle creştineşti. Vă rog să-mi spuneţi unde am obligaţia legală pentru aceste îndatoriri? Dacă eu mă achit de toate obligaţiile creştineşti (sfinţirea casei, simbria, Spovadă etc.) aici la Miercurea Ciuc, iar atunci când va decide Domnul o să am dreptul legal de a fi înmormântat în cimitirul din satul natal unde sunt înmormântaţi şi părinţii mei? Am ridicat această problemă pentru că în satul natal se aud unele zvonuri de acest gen".

Cel mai bine este să nu vă călăuziţi după zvonuri. Luaţi legătura direct cu părintele paroh din satul natal. Cu siguranţă, problema dv. va fi rezolvată.

- Angela Mihăeş (Focşani). "Doresc să afirm cu toată convingerea că Dumnezeu este cu adevărat milostiv şi am simţit lucrul acesta des în decursul vieţii mele şi al vieţii mele de familie. Sunt momente în viaţă când simţi că nu mai poţi, că nu poţi găsi rezolvare la câte o problemă, atunci stai, te gândeşti profund şi începi să te rogi, rugându-l pe Dumnezeu să-ţi arate o cale, o rezolvare. Să poţi ieşi din impasul în care te afli, şi vă spun sincer, rezolvarea vine mai devreme sau mai târziu, căci Dumnezeu nu-şi întoarce faţa de la nimeni, important e să crezi cu toată convingerea că rezolvarea e la Domnul... Poate mă abat de la subiect puţin, dar nu pot să nu spun că întotdeauna am văzut în Maica Tereza de Calcutta (de curând canonizată) o femeie sfântă, un exemplu de milostivire de necontestat, un om care a dăruit atâta iubire şi a făcut atâtea fapte de milostivire... A fi milostiv, înseamnă să fii fericit, aşadar, haideţi să fim fericiţi cu toţii!"

Rămânem din ce în ce mai impresionaţi de mărturiile pe care le-am primit şi continuăm să le primim în acest An al Milostivirii. Important este să fim şi să rămânem sensibili şi milostivi şi pe viitor ca Domnul să-şi arate milostivirea şi mai mult, aşa cum a făcut prin sfânta Tereza de Calcutta. Redăm câteva rânduri din cartea "Tereza de Calcutta. Creionul lui Dumnezeu", de Franca Zambonini, tipărită la Ed. "Pauline": "Săracii au nevoie de milostivirea noastră. Săracii au nevoie de ajutorul nostru şi de asistenţa noastră. Ceea ce ei ne dau e mai mult decât ceea ce noi le dăm lor. Cristos a spus: . Îi era foame nu doar de pâine, ci şi de o iubire care să-l facă să înţeleagă că este iubit, că este cunoscut, că înseamnă ceva pentru cineva. Era gol nu doar de haine, dar şi de demnitate umană, din cauza nedreptăţii care se face săracilor, dispreţuiţi pentru că sunt săraci. Cristos a cunoscut părăsirea celor închişi, a celor excluşi, a celor nedoriţi, a celor care merg prin lume lipsiţi de orice asistenţă... Surorile noastre pentru a putea face ceea ce fac, pentru a trăi aşa cum trăiesc, se dăruiesc iubirii lui Cristos cu inima ocrotită de castitate, cu libertatea sărăciei, cu toată inima în ascultare, în slujirea totală a celor mai săraci dintre săraci şi a lui Cristos sub chipul suferind al săracilor. Pentru a fi în stare să trăiască această viaţă a noastră trebuie să iubească mult euharistia. Cu Isus ne începem drumul în fiecare zi, iar seara avem o oră de adoraţie în faţa lui expus în euharistie. Cele douăsprezece ore ale noastre de slujire zilnică a celor săraci nu suferă astfel vreo întrerupere. Ora de adoraţie este darul cel mai mare".

- Un grup de credincioşi (Iugani). "Suntem foarte supăraţi pe cei care cântă la cor pentru că într-una dintre sâmbetele din luna august ne-au deranjat foarte tare în timp ce noi recitam sfântul Rozariu. Au spus că ei trebuie să repete cântecele pentru că urma o cununie. Mai mult au vorbit şi au râs decât au repetat şi noi nu am mai putut termina rugăciunea începută. Este posibil aşa ceva?"

Din păcate, de data aceasta a fost posibil. Dar nu credem că acest lucru se întâmplă în fiecare zi. Dacă veţi citi mai sus cererea care a fost făcută de comunitatea din Vulcan şi câtă dorinţă au ei pentru a avea un dascăl, ca să fie animaţi la Liturghie prin cântare, sigur veţi fi mai îngăduitori. Aceasta o spunem nu pentru că am fi de acord cu ceea ce s-a întâmplat, dar ne gândim că în acea zi de sâmbătă rugăciunea putea să o termine fiecare particular şi de ce nu şi pentru dascăl şi pentru cei care cântă în corul parohiei. În cele din urmă ne place să credem că citind gândurile dv. şi cei de la cor vor trata repetiţiile cu mai multă seriozitate.

- La întrebarea Descrieţi o faptă de milostenie trupească sau sufletească în care aţi fost implicat sau la care aţi asistat, adresată cititorilor în revista din luna septembrie, pagina 25, am mai primit câteva gânduri. În numerele viitoare ale revistei vom publica cele care nu au intrat în acest număr şi cele care vor mai sosi.

- A. (e-mail). "Într-una din zile mergeam îngândurat spre serviciu şi cum eram în întârziere am căutat oarecum o străduţă ocolitoare. La colţul străzii m-a întâmpinat un domn (nu-mi place să-i spun cerşetor) şi cu o voce aproape stinsă mi-a spus să-i dau ceva de mâncare. M-am uitat tot la fel de grăbit şi am făcut câţiva paşi parcă mai mari decât de obicei. Dar cineva parcă nu-mi dădea voie să-mi continui drumul. M-am întors în fugă şi am scos din geantă pacheţelul care-l pregătisem pentru mine la serviciu. A doua zi m-am întâlnit cu acel domn pe care eu, bineînţeles, nu-l mai cunoşteam şi mi-a spus: . După ce m-am despărţit de acel domn mi-am spus că s-a întâmplat tocmai invers. El mi-a salvat viaţa şi încă pe cea veşnică. Ce uşor trecem pe lângă cei în nevoi şi avem ispita să-i judecăm, aşa cum am fost şi eu tentat să o fac. Îi mulţumesc lui Isus că mi-a dat ocazia să salvez o viaţă şi că el a salvat-o pe a mea atunci când a murit pe cruce pentru mine.