Jubileul de 25 de ani
Surorile Oblate Asumpționiste au sărbătorit jubileul de 25 de ani de viață consacrată a șase surori: Felicia Ghiorghieș (în misiune la Paris, Franța), Ana Bulai (în misiune la Satu Mare), Veronica Demeter (în misiune la Oradea), Tereza Zăpodeanu (în misiune la Oradea), Genoveva Benchea (în misiune la Bacău - Izvoare) și Bernadetta Zediu (în misiune la Bacău - Izvoare).
Sâmbătă, 20 august, la ora 11.00, în capela mănăstirii din Izvoare-Bacău a avut loc o sfântă Liturghie de mulțumire pentru cei 25 de ani de slujire și dăruire lui Dumnezeu și semenilor noștri, în prezența Preasfințitului Petru Gherghel, a 15 preoți, a unui număr important de surori oblate asumpționiste și persoane consacrate din diferite congregații, prieteni și laici ai asumpțiunii și ai membrilor familiilor surorilor sărbătorite.
Surorile au început noviciatul în clandestinitate în anul 1989. După doi ani de formare în România și în Franța, în anul 1991, au depus primele voturi de ascultare, sărăcie și castitate în mâinile superioarei generale și în prezența PS Gherghel la Bacău.
În cei 25 de ani, misiunile noastre au fost diferite atât ca activitate și slujire cât și ca loc de misiune. Acest jubileu ne permite să redescoperim prezența, iubirea și milostivirea lui Dumnezeu în viața noastră de-a lungul acestor frumoși ani de viață consacrată.
Sr. Bernadetta Zediu