Sărbătoarea Copiilor
Peste 4.000 de copii, însoțiți de aproape 600 de animatori din 98 de parohii din Dieceza de Iași au participat sâmbătă, 4 iunie, la Sărbătoarea Copiilor care a avut loc la Nicolae Bălcescu, cu tema "Să creștem milostivi ca Tatăl".
Programul sărbătorii a început cu momentul de înviorare condus de tinerii voluntari din parohia gazdă. Au urmat rugăciunea de deschidere și salutul parohiei gazdă din partea parohului comunității, pr. Gheorghe Cojocaru.
Tema sărbătorii a fost prezentată celor mici de către părintele Felix Roca cu ajutorul unor gesturi: împreunarea mâinilor, formarea unei inimi din propriile degete pe piept, formarea unei inimi împreună cu aproapele.
Sfânta Liturghie a fost celebrată de PS Petru Gherghel, împreună cu PS Aurel Percă și 50 de preoți.
La predică, PS Aurel a spus că milostivirea lui Dumnezeu nu este o aplicație pe telefon, și că cel mai bun semnal pe care-l poți prinde în relația cu Dumnezeu este chiar în biserică, în fața tabernacolului.
La finalul Liturghiei, păstorul diecezei a anunțat parohia care va găzdui următoarea Sărbătoare a Copiilor (în anul 2017): Barticești.
După sfânta Liturghie a urmat prânzul oferit de gazda sărbătorii și apoi festivalul copiilor.
Raluca Cocuț