Bucuria şi rolul vacanţei

"Nu pentru şcoală învăţăm, ci pentru viaţă".

Este firesc ca, după un an de şcoală şi studiu intens, timpul vacanţei să fie aşteptat cu mare bucurie şi entuziasm de către cei mici, dar şi de către cei mari. Se fac planuri, se pregătesc excursii, se aşteaptă noi întâlniri cu cei dragi şi se înfiripează atâtea visuri. Toate frumoase şi confirmate de vechi şi îndelungate tradiţii.

În acest sens, cei care conduc şcolile de toate categoriile şi cei care au o responsabilitate pentru pregătirea copiilor şi a tinerilor, începând de la cei mai apropiaţi de ei, se bucură, îi însoţesc şi le dau sfaturi ca acest timp atât de aşteptat să nu fie o pauză în procesul de pregătire pentru viaţă, ci o perioadă foarte importantă de aplicare a celor învăţate şi, mai mult, o mărire şi îmbogăţire a cunoştinţelor verificate în cealaltă şcoală - şcoala vieţii.

Biserica, mamă iubitoare şi grijulie, stând alături de toate familiile şi şcolile în misiunea şi responsabilităţile lor, nu încetează de a chema pe fiii ei să folosească cu mărită atenţie şi bucurie timpul frumos al vacanţelor pentru o continuă creştere şi o îmbogăţire spirituală, fundament pentru un răspuns fericit la provocările vieţii.

De mii de ani, grija pentru şcoală şi viaţă a fost preocuparea înţelepţilor acestei lumi. În faţa unei astfel de realităţi, adică a vacanţei, iată una dintre cele mai înţelepte afirmaţii care nu şi-a pierdut valabilitatea: "Non scholae, sed vitae discimus!" Nu pentru şcoală, ci pentru viaţă învăţăm.

Dragi copii şi tineri, dragi elevi şi studenţi,

Această afirmaţie, care a devenit o adevărată axiomă şi regulă de viaţă, îi aparţine lui Seneca, unul dintre cei mai mari oratori şi filozofi romani din antichitate (n. cca. 4 î.Cr. - d. 65). Ea continuă să aibă o profundă semnificaţie de care este legată viaţa omului şi a lumii şi rămâne pentru istoria omenirii o valoare de mare importanţă.

E drept, şcoala reprezintă ambientul fericit de formare care continuă să lărgească climatul fundamental al vieţii în creştere şi desăvârşire început în familie.

Omul cât trăieşte învaţă, iar această datorie îl însoţeşte pe om de la leagăn la mormânt; ultima lecţie din viaţă se termină cu închiderea ochilor în clipa morţii.

Cu toţii ştim că şcoala începe în familie şi are diferite etape potrivit cu vârsta fiecărui copil şi tânăr, de la grădiniţă la cele mai mari instituţii de învăţământ destinate să dăltuiască şi să desăvârşească sufletul omului şi caracterul său.

În acest timp de continuă creştere, vacanţele nu sunt perioade moarte sau timpi care anulează treptele şcolii, ci sunt chiar perioade când copiii, elevii, studenţii şi toţi absolvenţii arată celor din jur ceea ce au învăţat, transformând noţiunile şi lecţiile din şcoală în practică fericită şi binecuvântată.

De fapt, lecţiile din şcoala familiei şi de pe băncile şcolii nu au alt scop decât să-i pregătească pe tineri să se educe şi să se formeze ei înşişi pentru tot parcursul vieţii lor. Cu alte cuvinte, întregul scop al şcolii şi al educaţiei este să transforme oglinzile pe care copiii, elevii şi studenţii le întâlnesc pe băncile şcolii în lumini adevărate şi puternice.

Perioada cea mai frumoasă a celor şapte ani de acasă continuă cu treptele pe care copiii şi tinerii le urcă în primii ani de viaţă, până ajung să construiască un program aşezat, ce trebuie să producă roade prin care să contribuie la transformarea lumii într-o casă comună, adică în familia umană.

Educatorii, învăţătorii şi profesorii reprezintă oglinzi care trebuie să transmită frumuseţea darurilor proprii către cei care privesc cu nesaţ şi cu mare speranţă spre ei.

Dragi copii şi tineri, părinţii voştri, asemenea părinţilor lui Isus, Maria şi Iosif, se bucură să vă transmită, odată cu viaţa pe care v-au oferit-o, tot ce este frumos în ea, iar maeştrii şi profesorii voştri nu au altă misiune şi nu trebuie să facă altceva decât să vă înveţe pentru ca tot ceea ce vi se propune în şcoală să se transforme în noi lumini cu scopul de a înlătura întunericul din jur.

Am putea spune că timpul copilăriei şi perioada binecuvântată a şcolii, de la cea primară la cea universitară, reprezintă, de fapt, o adevărată alimentare şi înmagazinare de lumini şi energii, aşa cum se întâmplă în cazul bateriilor solare care stau mereu orientate spre generatorul şi transmiţătorul luminii şi căldurii naturale, soarele de pe cer.

În faţa vacanţei sau atunci când şcoala a ajuns la momentul absolvirii finale, nu trebuie să uitaţi că ceea ce se învaţă în şcoală e tocmai o comoară aleasă şi bogată pentru timpul vacanţelor şi, desigur, al vieţii.

Maxima pe care am enunţat-o la începutul acestor gânduri are nevoie de o precizare. Seneca a exprimat-o printr-o altă formulare, care răspundea la o atitudine greşită faţă de şcoală. El observase cum mulţi din timpul său aveau tendinţa de a învăţa cu un interes greşit. Ei erau interesaţi doar de note, şi nu de restul vieţii, adică învăţau pentru şcoală, pentru a primi un calificativ sau o notă bună, şi nu se gândeau la viitor.

Marele înţelept a ţinut să corecteze o astfel de tendinţă care căuta un profit sigur la sfârşitul unui an de şcoală: trecerea examenului şi primirea coroanei răsplăţii omeneşti, lucru care răsturna sensul adevărat al şcolii. O astfel de atitudine nu cuprindea în sine realitatea şi misiunea şcolii, iar comportarea acestora dădea de înţeles că ei căută altceva decât interesul sfânt al şcolii, ca şi cum şcoala e mai importantă decât viaţa, interesul propriu e mai presus de binele comun: "Non vitae, sed scholae discimus". El a voit, de fapt, să spună că în mod firesc şcoala este pentru viaţă, şi nu invers. Prin aceasta a precizat că viaţa trebuie slujită cu orice mijloc şi că nimic nu e mai presus de viaţă; toate sunt ordonate să promoveze şi să susţină viaţa.

De fapt, dragi copii şi tineri, aceste lecţii ni le dă însuşi Isus când afirmă "că nu omul este pentru sâmbătă, ci sâmbăta pentru om" (Marcu 2,27), adevăr tradus în termenii şcolii: nu omul este pentru şcoală, ci şcoala este pentru om, pentru viaţă.

Dragi copii, dragi tineri,

Vacanţa e un timp aşa de frumos şi atât de aşteptat, tocmai necesar pentru a arăta ceea ce aţi învăţat şi aţi deprins în ultimul an. În schimb, nu trebuie uitat un lucru: viaţa, binele şi sufletul nu trebuie să fie niciodată puse pe locul doi, nu trebuie să aibă niciodată vacanţă.

E timpul când părinţii, maeştrii, educatorii, formatorii şi profesorii voştri vor să vadă în voi rodul muncii şi menirii lor. Vacanţa este timpul când ei aşteptă să vadă cum lumina primită pe băncile şcolilor se răspândeşte între oameni.

Vă doresc să aveţi vacanţă frumoasă şi să-i îmbucuraţi pe toţi cu bogăţia darurilor primite în şcoală.

Vacanţă plăcută!

+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi