Banchetul milostivirii

În aceste timpuri se vorbeşte mult despre milostivire: predici, discursuri, misiuni populare, zile de reculegere etc. Toate au menirea de a "înmuia" inima noastră şi de a o face să se deschidă la atotputernicia milostivirii lui Dumnezeu. Dar, aşa cum se poate întâmpla în multe alte situaţii, mulţimea cuvintelor (mai ales dacă nu sunt cele mai meşteşugite) pot îndepărta de esenţa şi frumuseţea darului minunat al milostivirii lui Dumnezeu sau, cel puţin, să se învârtă în jurul lui, fără a pătrunde în profunzimea sa. Astfel, avem nevoie ca, dincolo de cuvinte, să întâlnim în mod direct milostivirea lui Dumnezeu, să o simţim, să o putem "atinge" şi să ne lăsăm atinşi de ea. Există momente privilegiate care ne oferă această posibilitate. Unul dintre acestea este sfânta Liturghie.

De câte ori nu se aude, în rândul tinerilor, afirmaţia că Liturghia este plictisitoare! Percepţia s-ar schimba dacă am dori cu adevărat să intrăm în misterul milostivirii lui Dumnezeu care, la sfânta Liturghie, ni se oferă prin cuvânt şi prin Împărtăşanie. În grija sa faţă de noi, Domnul se adresează inimii noastre, ne mângâie şi ne întăreşte cu al său cuvânt. Apoi, stă la masă cu noi; mai mult, ni se oferă ca hrană, se uneşte cu noi, devine una cu noi. Întreaga celebrare a sfintei Liturghii este manifestare a milostivirii lui Dumnezeu!

La începutul fiecărei Liturghii avem actul penitenţial în care implorăm milostivirea lui Dumnezeu. Înălţăm invocaţia: "Doamne, miluieşte-ne!", care nu înseamnă doar o cerere de iertare sau un apel la mila lui Dumnezeu, ci cerem ca întreaga bunătate a milostivirii sale să se reverse asupra noastră. De fapt, atunci când bolnavii strigau către Isus: "Doamne, ai milă de mine!", nu implorau iertarea, ci vindecarea de neputinţă, darul de a se bucura din nou de viaţă. La fel şi noi, la începutul fiecărei sfinte Liturghii suntem vindecaţi de rănile păcatului, de necredinţă, de rătăcire, de teamă, de indiferenţă etc. Evident, dacă povara păcatelor este grea, atunci e nevoie să ne îndreptăm spre confesional pentru a celebra sărbătoarea iertării în sacramentul Spovezii.

Proclamarea lecturilor este momentul în care Dumnezeu stă de vorbă cu noi, doreşte să ajungă la inima noastră, pentru ca noi să ne simţim reconfortaţi. Am fi atât de emoţionaţi dacă o vedetă ar sta de vorbă cu noi, dacă ne-ar acorda atenţie! Domnul face acest lucru la fiecare sfântă Liturghie: nu doar ne primeşte şi ne priveşte, ci vorbeşte inimii şi vieţii noastre.

În sfânta Împărtăşanie Cristos ni se dăruieşte, se oferă pe sine, se uneşte cu noi. La fiecare celebrare se proclamă acest dar al milostivirii: "Iată mielul lui Dumnezeu, care ia asupra sa păcatele lumii! Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul!" Cristos ni se dăruieşte cu toată bunătatea şi milostivirea sa.

Cuvintele de la sfârşitul sfintei Liturghii: "Mergeţi şi trăiţi în pace!", nu sunt doar un salut final, ci încredinţarea unei misiuni, o trimitere spre a împărtăşi celorlalţi ceea ce am trăit în întâlnirea cu Domnul. Astfel primim misiunea de a fi misionari ai milostivirii, de a fi instrumente ale milostivirii lui Dumnezeu în mediile în care trăim.

În întreaga sfântă Liturghie trăim ceea ce proclamă autorul sacru: "Tu te înduri de toate, pentru că toate le poţi, treci cu vederea păcatele oamenilor, spre convertire. Tu iubeşti toate cele care sunt şi nu dispreţuieşti nimic din ceea ce ai creat" (Înţ 11,23-24a). Cu aceste trăiri în suflet participarea la sfânta Liturghie nu poate fi o obligaţie sau o împlinire a unei datorii, ci o reală şi autentică întâlnire cu milostivirea lui Dumnezeu care revarsă bunătatea sa în vieţile noastre.

Pr. Felix Roca