Cei milostivi au chipul fericirii Fericita Maica Tereza

Fiecare zi aduce în viaţa noastră oameni care ne fac să fredonăm: "Fericirea are chipul tău". Cunoaştem cântecul, dar fericirea? Suntem noi cu adevărat fericiţi? Ştim să facem pe alţii fericiţi? Cei care ne întâlnesc simt nevoia să fredoneze cântece despre fericire?

Cine a întâlnit-o pe Maica Tereza de Calcutta a simţit atingerea fericirii. Născută în Albania la 26 august 1910, arzând de dorinţa de a sluji Domnului şi oamenilor, a ales viaţa consacrată. În anul 1929 a fost trimisă în India. Pentru mai mulţi ani s-a dedicat educaţiei, predând geografia şi istoria. Însă sărăcia şi suferinţa pe care le-a întâlnit în Calcutta au trezit în inima ei dorinţa de a-i sluji pe cei mai săraci dintre săraci. Astfel, în martie 1949 a pus bazele unei comunităţi, pe care în anul 1950 a numit-o: Misionarele Carităţii. Astăzi congregaţia sa este prezentă în toată lumea, având peste 700 de case în care cei săraci şi suferinzi întâlnesc chipul milostiv al Tatălui şi al surorilor carităţii.

În anul 1979, Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru pace. Cu adevărat ea a purtat pacea în cele mai tulburate şi suferinde vieţi. S-a apropiat de cei de care nimeni nu mai îndrăznea să se apropie, pentru că în ei îl vedea pe Isus. Iar cei săraci vedeau în ea chipul fericirii, chipul milostivirii Tatălui. Ea şi surorile care au urmat-o pe calea slujirii au ajutat omenirea să înţeleagă că "milostivirea lui Dumnezeu nu este o idee abstractă, ci o realitate concretă prin care el revelează iubirea sa ca aceea a unui tată şi a unei mame" (papa Francisc, Misericordiae vultus, nr. 6). Să fii milostiv ca Tatăl înseamnă să-ţi deschizi inima spre slujire, aşa cum a făcut Maica Tereza. Şi nu orice fel de slujire, ci, cum spunea ea, a celor mai săraci dintre săraci: "Comunitatea mea sunt săracii. Sănătatea lor este sănătatea mea. Acoperişul meu este cel al săracilor. Nu al săracilor simpli, ci al celor care sunt cei mai săraci dintre cei săraci... cei de care nu se mai apropie nimeni de frică să nu fie contagiaţi sau să se murdărească, cei care nu merg la biserică pentru că nu au haine cu care să se îmbrace, cei care nu mănâncă pentru că şi-au pierdut forţele, cei care sunt prăbuşiţi la pământ, pe străzi, muribunzii pe lângă care cei vii trec ignorându-i... cei care nu mai sunt capabili să plângă pentru că nu mai au lacrimi". Lor şi tuturor celor care aşteptau milostivirea Tatălui le-a oferit viaţa şi slujirea ei atingându-i cu "delicateţea cu care preotul atinge pe altar trupul lui Cristos pentru că în ei, în cei suferinzi, este Isus sub chipul durerii".

Şi-a oferit viaţa pentru "a-i dărui lui Dumnezeu sfinţi", pe care i-a căutat în copiii abandonaţi, în fetele mame refuzate de familii, în cei bolnavi şi muribunzi, în special în cei atinşi de SIDA şi de lepră. Lor le-a redat demnitatea şi fericirea. Unora le-a dat doar o clipă de fericire pe acest pământ, altora poate că doar un ultim zâmbet şi un strop de apă sau firimituri de pâine, însă pe toţi i-a oferit lui Cristos şi pe Cristos lor. Cu operele sale de milostivire a adus consolare celui răstignit care strigă şi astăzi: "Mi-e sete! Mi-e sete de suflete, de oameni fericiţi şi milostivi".

Maica Tereza a murit la Calcutta, la 5 septembrie 1997. La 19 octombrie 2003 a fost declarată fericită de papa Ioan Paul al II-lea, iar anul acesta, la 4 septembrie, va fi declarată sfântă. Ea să ne mijlocească harul să fim milostivi ca Tatăl, purtând fraţilor noştri chipul fericirii.

Pr. Laurenţiu Dăncuţă