Fericitul Anton Durcovici şi persoanele consacrate

Au fost numeroase persoanele consacrate din Biserica locală care au jalonat viaţa şi formarea intelectuală şi teologică a fericitului Anton Durcovici, începând cu primii ani de şcoală şi terminând cu ultimele zile petrecute de episcopul martir într-o celulă de exterminare a penitenciarului comunist de la Sighetu Marmaţiei.

Numeroşi călugări şi călugăriţe au avut un rol important în desăvârşirea personalităţii fericitului Anton Durcovici, iar acesta, la rândul său, a avut o influenţă covârşitoare, din poziţiile înalte deţinute în ierarhia bisericească, în promovarea şi ajutorarea unor ordine, congregaţii şi institute de viaţă consacrată din România.

Una dintre primele figuri ilustre ale vieţii consacrate a cărei biografie s-a intersectat cu cea a fericitului Anton Durcovici a fost fratele Egesius, FSC, cel care l-a primit pe tânărul Anton la Şcoala "Sfântul Andrei" din Bucureşti (1898), şi care în anul 1901 l-a recomandat pentru a urma cursurile Seminarului "Sfântul Duh". O altă recomandare a venit de la pr. Lucius Fetz, benedictin, secretarul rectorului Seminarului şi viitorul arhiepiscop Raymund Netzhammer, benedictin la rândul său. Arhiepiscopul Netzhammer este cel care l-a trimis pe tânărul seminarist Anton la Roma, pentru studiile de specializare (1906), l-a numit în funcţii arhidiecezane de răspundere, l-a nominalizat în anul 1919 pentru postul vacant de episcop de Iaşi, a ajutat la eliberarea sa din "internare" (1917) şi i-a salvat viaţa în anul 1920, în urma epidemiei de "gripă spaniolă", care a secerat milioane de vieţi.

Părintele Iosef D'Ester, iezuit, l-a introdus pe tânărul preot Anton în tainele presei catolice şi l-a cooptat în conducerea Congregaţiei Mariane a Bărbaţilor. Un alt celebru iezuit, pr. Felix Wiercinski i-a fost fericitului Anton Durcovici un colaborator preţios la revista "Farul nou" şi la Seminarul "Sfântul Duh". Alţi iezuiţi importanţi din viaţa fericitului au fost preoţii Rafael Haag, Alexandru Horvath, Otto Canisius Fahrrenkopf şi Cornel Chira. Toţi patru vor face parte din rezistenţa anticomunistă prin credinţă, devenind martori şi martiri ai persecuţiei (Cornel Chira).

Un grup valoros de colaboratori au fost preoţii verbiţi, care au activat la Academia "Sfântul Duh" (Johann Kraus, Nikolaus Geyer, Bernhard Rohnner şi Carl Starke).

Un rol important în activitatea fericitului Anton Durcovici l-au avut congregaţiile de tradiţie, precum "Damele Engleze" (actuala "Congregatio Jesu"), "Notre Dame de Sion", Lazariştii, Asumpţioniştii, Asociaţia "Sfântul Vincenţiu de Paul", Surorile Sociale, Ordinul al III-lea Franciscan (Terţiarele).

În perioada 1933-1947, fericitul Anton Durcovici a contribuit la rezolvarea unor diferende cu statul român, care nu recunoştea proprietăţile bisericeşti şi mănăstireşti şi, implicit, personalitatea juridică a ordinelor şi congregaţiilor garantate de Concordat. Din cauza unei deplasări la Timişoara într-o problemă a Congregaţiei "Notre Dame", la 22 şi 23 decembrie 1947, Anton Durcovici a ratat momentul depunerii jurământului de fidelitate faţă de regele Mihai, fapt care a întârziat apoi cu cinci luni consacrarea sa episcopală.

Reţinerea la 26 iunie 1949 a episcopului Anton Durcovici a fost urmată de arestarea a zeci de persoane consacrate, iar unele dintre acestea vor da proba sacrificiului suprem alături de fericitul Anton Durcovici.

În celula 44 de la Penitenciarul Sighet, episcopul l-a avut coleg de suferinţă pe preotul iezuit Otto Canisius Fahrrenkopf, autorul unei impresionante mărturii despre calvarul fericitului Anton Durcovici. Alte mărturii i-au avut drept autori pe episcopul franciscan Ioan Duma, preotul asumpţionist Ştefan Dănilă Mikloş Berinde şi pe fratele şcolar Iustin Nohai.

Dr. Dănuţ Doboş