Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Mesajul sfintilor -

Fericitul Anton Durcovici și persoanele consacrate

Au fost numeroase persoanele consacrate din Biserica locală care au jalonat viața și formarea intelectuală și teologică a fericitului Anton Durcovici, începând cu primii ani de școală și terminând cu ultimele zile petrecute de episcopul martir într-o celulă de exterminare a penitenciarului comunist de la Sighetu Marmației.

Numeroși călugări și călugărițe au avut un rol important în desăvârșirea personalității fericitului Anton Durcovici, iar acesta, la rândul său, a avut o influență covârșitoare, din pozițiile înalte deținute în ierarhia bisericească, în promovarea și ajutorarea unor ordine, congregații și institute de viață consacrată din România.

Una dintre primele figuri ilustre ale vieții consacrate a cărei biografie s-a intersectat cu cea a fericitului Anton Durcovici a fost fratele Egesius, FSC, cel care l-a primit pe tânărul Anton la Școala "Sfântul Andrei" din București (1898), și care în anul 1901 l-a recomandat pentru a urma cursurile Seminarului "Sfântul Duh". O altă recomandare a venit de la pr. Lucius Fetz, benedictin, secretarul rectorului Seminarului și viitorul arhiepiscop Raymund Netzhammer, benedictin la rândul său. Arhiepiscopul Netzhammer este cel care l-a trimis pe tânărul seminarist Anton la Roma, pentru studiile de specializare (1906), l-a numit în funcții arhidiecezane de răspundere, l-a nominalizat în anul 1919 pentru postul vacant de episcop de Iași, a ajutat la eliberarea sa din "internare" (1917) și i-a salvat viața în anul 1920, în urma epidemiei de "gripă spaniolă", care a secerat milioane de vieți.

Părintele Iosef D'Ester, iezuit, l-a introdus pe tânărul preot Anton în tainele presei catolice și l-a cooptat în conducerea Congregației Mariane a Bărbaților. Un alt celebru iezuit, pr. Felix Wiercinski i-a fost fericitului Anton Durcovici un colaborator prețios la revista "Farul nou" și la Seminarul "Sfântul Duh". Alți iezuiți importanți din viața fericitului au fost preoții Rafael Haag, Alexandru Horvath, Otto Canisius Fahrrenkopf și Cornel Chira. Toți patru vor face parte din rezistența anticomunistă prin credință, devenind martori și martiri ai persecuției (Cornel Chira).

Un grup valoros de colaboratori au fost preoții verbiți, care au activat la Academia "Sfântul Duh" (Johann Kraus, Nikolaus Geyer, Bernhard Rohnner și Carl Starke).

Un rol important în activitatea fericitului Anton Durcovici l-au avut congregațiile de tradiție, precum "Damele Engleze" (actuala "Congregatio Jesu"), "Notre Dame de Sion", Lazariștii, Asumpționiștii, Asociația "Sfântul Vincențiu de Paul", Surorile Sociale, Ordinul al III-lea Franciscan (Terțiarele).

În perioada 1933-1947, fericitul Anton Durcovici a contribuit la rezolvarea unor diferende cu statul român, care nu recunoștea proprietățile bisericești și mănăstirești și, implicit, personalitatea juridică a ordinelor și congregațiilor garantate de Concordat. Din cauza unei deplasări la Timișoara într-o problemă a Congregației "Notre Dame", la 22 și 23 decembrie 1947, Anton Durcovici a ratat momentul depunerii jurământului de fidelitate față de regele Mihai, fapt care a întârziat apoi cu cinci luni consacrarea sa episcopală.

Reținerea la 26 iunie 1949 a episcopului Anton Durcovici a fost urmată de arestarea a zeci de persoane consacrate, iar unele dintre acestea vor da proba sacrificiului suprem alături de fericitul Anton Durcovici.

În celula 44 de la Penitenciarul Sighet, episcopul l-a avut coleg de suferință pe preotul iezuit Otto Canisius Fahrrenkopf, autorul unei impresionante mărturii despre calvarul fericitului Anton Durcovici. Alte mărturii i-au avut drept autori pe episcopul franciscan Ioan Duma, preotul asumpționist Ștefan Dănilă Mikloș Berinde și pe fratele școlar Iustin Nohai.

Dr. Dănuț Doboș



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat