Sfântul paroh de Ars (1786-1859)

În Anul Milostivirii Divine suntem chemaţi să ne îndreptăm privirea spre cei care au făcut "palpabilă" îndurarea Domnului. Istoria Bisericii ne oferă exemplul unor vieţi trăite în simplitate, vieţi în care strălucesc adevăraţi "ambasadori ai milostivirii". Răsfoind trecutul pentru a ne consolida prezentul găsim oamenii "milostivirii divine", oameni plini de îndurare faţă de cei aflaţi în suferinţă. Ne gândim într-un mod deosebit la cei cărora le-a fost încredinţat sacramentul milostivirii divine: sfânta Spovadă.

Printre ei se numără şi sfântul Ioan Maria Vianney, paroh de Ars, cel care spunea: "Preoţia este iubirea inimii lui Isus". Şi imediat adăuga: "Un bun păstor, un păstor după inima Domnului, este cea mai mare comoară pe care bunul Dumnezeu o poate oferi unei parohii; este unul dintre darurile cele mai preţioase ale milostivirii divine". Un bun păstor trebuie invocat în rugăciune pentru orice comunitate, pentru că printr-un bun păstor se revarsă asupra omenirii toate harurile îndurării divine.

O altă caracteristică a sfântului paroh de Ars este gingăşia cu care îmbrăca imaginile luate din Sfânta Scriptură. Atunci când în predicile sau în discuţiile sale se folosea de imagini tradiţionale reuşea să le prezinte într-o lumină nouă, plină de viaţă şi gingăşie. Totul în expunerea sa era atât de real, încât simţeai cum cineva îţi atinge inima, îţi îmbrăţişează sufletul: "Domnul nostru - le explica el credincioşilor săi - este pe pământ ca o mamă care îşi poartă copilul în braţe. Acest copil este rău, o loveşte cu piciorul pe mama sa, o muşcă, o zgârie, dar mama se comportă ca şi cum nimic din toate acestea nu s-ar întâmpla. Ea ştie că dacă îl lasă din braţele sale, copilul cade, nu poate merge singur. Iată cum este Domnul nostru! El suportă toată răutatea noastră, suportă toate mofturile noastre, iartă toate obrăzniciile noastre, are milă de noi în pofida răului din noi".

Iar atunci când i se întâmpla să întâlnească un penitent neîncrezător în iertarea lui Dumnezeu, un penitent conştient de slăbiciunile sale şi de faptul că va păcătui din nou, sfântul Ioan Maria Vianney îi oferea această mângâiere sublimă: "Bunul Dumnezeu ştie tot. Mai înainte ca voi să vă fi spovedit, el deja ştia că veţi păcătui din nou, şi cu toate acestea vă iartă. Cât de mare este iubirea Dumnezeului nostru că merge până acolo încât uită în mod voit viitorul, doar ca să ne ierte".

Pentru modul său de a sluji în sacramentul Milostivirii divine, din toată Franţa veneau în parohia sa mulţimi imense de păcătoşi în căutarea iertării. Toţi îl admirau pentru aceasta, însă el spunea: "Nu este păcătosul cel care se întoarce la Dumnezeu pentru a-i cere iertare, ci e însuşi Dumnezeu care aleargă după păcătos şi îl face să se întoarcă la el".

Prin toată viaţa sa, sfântul Ioan Maria Vianney a voit să câştige suflete pentru cer, pentru Dumnezeu. Celui care i-a arătat pentru prima dată drumul spre parohia din Ars, i-a spus: "Tu mi-ai arătat calea spre Ars, eu îţi voi arăta calea spre cer. Te voi ajuta să devii un sfânt. Te voi scufunda în milostivirea lui Dumnezeu şi, în sfinţenia sa". Sunt cuvinte care sintetizează viaţa sa şi, totodată, în acest An Jubiliar, ne amintesc tuturor calea spre cer: milostivirea divină. Doar cine se încredinţează total acestei milostiviri, doar cine se scufundă ca într-un ocean de har în divina îndurare, doar acela va cunoaşte bucuria fără de sfârşit a cerului.

Pr. Laurenţiu Dăncuţă