Isus este viaţa!

În Evanghelia din noaptea luminoasă a privegherii pascale întâlnim mai întâi femeile care merg la mormântul lui Isus cu miresme pentru a unge trupul său (cf. Lc 24,1-3). Merg să îndeplinească un gest de compasiune, de afecţiune, de iubire, un gest tradiţional faţă de o persoană iubită răposată, aşa cum facem şi noi. L-au urmat pe Isus, l-au ascultat, s-au simţit înţelese în demnitatea lor şi l-au însoţit până la sfârşit pe Calvar şi până la momentul coborârii de pe cruce. Putem să ne imaginăm sentimentele lor în timp ce merg la mormânt: o anumită tristeţe, durerea pentru că Isus le-a părăsit, murise, viaţa sa se terminase. Acum se întorcea la viaţa de dinainte. Însă în femei continua iubirea şi tocmai iubirea faţă de Isus le-a determinat să meargă la mormânt. Însă în acest moment are loc ceva complet neaşteptat, nou, care le răscoleşte inima şi programele lor şi va răscoli viaţa lor: văd piatra dată la o parte de la mormânt, se apropie şi nu găsesc trupul Domnului. Este un fapt care le lasă uluite, îndoielnice, pline de întrebări: "Ce se întâmplă?", "Ce sens au toate acestea?" (cf. Lc 24,4). Oare nu ni se întâmplă şi nouă aşa atunci când ceva cu adevărat nou se întâmplă în succesiunea zilnică a faptelor? Ne oprim, nu înţelegem, nu ştim cum să înfruntăm. Noutatea adesea ne provoacă teamă, chiar şi noutatea pe care Dumnezeu ne-o aduce, noutatea pe care Dumnezeu ne-o cere. Suntem ca apostolii din Evanghelie: adesea preferăm să ţinem siguranţele noastre, să ne oprim la un mormânt, la gândul faţă de un răposat, care până la urmă trăieşte numai în amintirea istoriei ca marile personaje din trecut. Ne este frică de surprizele lui Dumnezeu. Iubiţi fraţi şi surori, în viaţa noastră ne este frică de surprizele lui Dumnezeu! El ne surprinde mereu! Domnul este aşa!

Să nu ne închidem în faţa noutăţii pe care Dumnezeu vrea să o aducă în viaţa noastră! Suntem adesea obosiţi, dezamăgiţi, trişti, simţim povara păcatelor noastre, ne gândim că n-o să reuşim. Să nu ne închidem în noi înşine, să nu ne pierdem încrederea, să nu ne resemnăm niciodată: nu există situaţii pe care Dumnezeu nu poate să le schimbe, nu există păcat pe care să nu-l poată ierta dacă ne deschidem lui.

Acceptă, aşadar, ca Isus înviat să intre în viaţa ta, primeşte-l ca prieten, cu încredere: El este viaţa! Dacă până acum ai fost departe de el, fă un mic pas: te va primi cu braţele deschise. Dacă eşti indiferent, acceptă să rişti: nu vei fi dezamăgit. Dacă ţi se pare dificil să-l urmezi, nu-ţi fie frică, încrede-te în el, fii sigur că el este aproape de tine, este cu tine şi îţi va da pacea pe care o cauţi şi forţa pentru a trăi aşa cum vrea el. (...)

În această noapte de lumină, invocând mijlocirea Fecioarei Maria, care păstra orice eveniment în inima ei (cf. Lc 2,19.51), să cerem ca Domnul să ne facă părtaşi de Învierea sa: să ne deschidă la noutatea sa care transformă, la surprizele lui Dumnezeu, atât de frumoase; să ne facă bărbaţi şi femei capabili să ne amintim ceea ce el realizează în istoria noastră personală şi în cea a lumii; să ne facă să-l simţim drept pe Cel Viu, viu şi activ în mijlocul nostru; să ne înveţe, fraţi şi surori, în fiecare zi să nu-l căutăm printre morţi pe Cel care este viu. Amin.

(Din omilia papei Francisc de la privegherea pascală 2013)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu