Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Sfânta Scriptură

* Edit Pintea (Arad). "Cei 24 de bătrâni/bătrân semnifică înțelepciune? Pot fi considerați drepții din Vechiul Testament și Noul Testament patriarhi, profeți, apostoli? (Ap 4,4)".

Termenul "bătrân", începând din Ex 18,2 și, mai ales, în Noul Testament, se referă la unele persoane care au un rol în comunitate în favoarea altora. Aici se referă la persoane care au obținut deja victoria pe pământ ("coroana") și participă deja la învierea lui Cristos ("haine albe"), cu un rol activ, real, chiar dacă subordonat lui Dumnezeu și lui Cristos ("tronuri"), mijlocind în liturgie între Biserică și Dumnezeu. Ar putea fi sfinți sau îngeri.

Pr. Alois Bulai



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat