Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

* Victoria Angela Roșoagă (e-mail). "Sunt președintele Asociației Medicilor Catolici "Sfinții Cosma și Damian" din Reșița și am bucuria să vă împărtășesc cu emoție că am o scrisoare a mamei mele adresată părinților ei scrisă din București la 10 noiembrie 1937 pe când era studentă la Facultatea de Litere secția Limba Latină. În această scrisoare menționează despre Mons. Anton Durcovici următoarele: "În ceea ce privește partea spirituală, mi-am ales de confesor pe Mons. Durcovici. Acesta, într-adevăr, este o persoană sfântă. Chiar umbletul lui denotă o continuă reculegere. El e secretarul Mons. Cisar și directorul Institutului "Sfântul Iosif". Lumea aleargă la spovedit aproape numai la el. Eu însumi am o mare admirație pentru el". Mama mea Mihalca Zita Monica a trăit între anii 1917 și 2005 și a fost fiică de preot greco-catolic din Arad. În perioada 1936-1938 a fost studentă și a locuit la Institutul "Notre Dame de Sion" din București".

Vă mulțumim mult pentru cele trimise. Am publicat în întregime materialul dv. deoarece este o mărturie care nu poate fi dată uitării.

* V. (e-mail). "Aș dori să-mi dați un sfat! Sunt împreună cu o persoană care tocmai a divorțat și noi deja așteptăm un copil! Trăind ca soț și soție sub același acoperiș. Știu că nu ne putem spovedi și împărtăși! Este cam greu să mă uit la alte persoane cum participă la sacramente și știu că deschiderea unui proces pentru anularea Căsătoriei ei din punct de vedere bisericesc poate dura! Ce trebuie să facem pentru a beneficia de Spovadă, Împărtășanie și eventual de o nouă Căsătorie în fața lui Dumnezeu? Parohul nostru ne-a explicat pașii cu procesul, dar aceasta ar însemna ca timp de doi-cinci ani noi să nu putem fi împăcați cu Dumnezeu și nu aș vrea să se întâmple aceasta! Eu am fost un creștin ortodox și sunt catolic de aproximativ doi ani când l-am găsit pe Dumnezeu, deoarece eu nu credeam înainte! Și tocmai de aceea îmi este greu și nu vreau să mă îndepărtez de Dumnezeu. Deschiderea procesului bisericesc nu prea e posibil pentru că fostul ei soț e greu de abordat, nu se poate vorbi cu el pe o astfel de temă! Nu ar înțelege".

Apreciem mult dorința dv. de a fi tot mai aproape de Domnul și de a vă împărtăși. Aveți dreptate atunci când spuneți că nu puteți participa la sacramente. Acest lucru se întâmplă pentru că în fața lui Dumnezeu nu ați încheiat sacramentul Căsătoriei. Înțelegem că vă este greu, dar vă îndemnăm să vă orientați spre lucrurile pe care le puteți face: participarea la Liturghie, rugăciune, implicarea în activitățile parohiei, vizitarea celor bolnavi etc. Desigur, rămâne calea de a deschide acel proces despre care ați vorbit cu părintele paroh. Pentru asta trebuie să aveți măcar un argument care să ducă la anularea primei căsătorii a partenerului dv., cum ar fi: constrângere, frică, ascunderea unor defecte grave etc. Rugați-l pe bunul Dumnezeu să vă lumineze și să vă călăuzească pașii. Noi vă asigurăm de rugăciunea noastră și sperăm să ajungeți fericirea de a fi împăcați cu Dumnezeu în mod deplin!

* C.B. (e-mail). "Doresc să vă relatez o situație: mama a primit de la o persoană ortodoxă o sticluță cu mir adus de la Ierusalim. Cum se poate folosi acesta de o persoană catolică? Ar trebui dăruit unei persoane ortodoxe? Vă mulțumesc!"

De la Ierusalim se aduc multe lucruri: apă din Iordan, pământ, tămâie, mir etc. Toate constituie o amintire frumoasă: lucrurile acestea au fost luate din locul în care a fost Isus. Ele însă nu fac parte din categoria sacramentaliilor sau, cum se spune în Biserica Orientală, a ierurgiilor. Nu au fost binecuvântate și sfințite de preot. Sticluța cu mir despre care vorbiți, întrucât nu cred că a fost binecuvântată de un preot, constituie o amintire și un gest frumos făcut de către acea persoană față de mama dv. Ce puteți face cu sticluța? Deja ați intuit. O puteți face cadou la rândul dv. Dar puteți pune uleiul în candelă să ardă, dacă aveți așa ceva. Sau o puteți da la o biserică în care se mai folosește candela cu ulei la tabernacol. Vă dorim har și binecuvântare de la Domnul!

* D.M. (e-mail). "Am o întrebare la care răspunsul dv. e foarte important pentru mine și anume: Care e poziția Bisericii asupra fertilizării în vitro? Vă mulțumesc mult!"

Fecundarea în vitro disociază concepția de actul matrimonial și apoi trebuie luat în calcul că pentru a avea un copil se ucid alții și este o problemă gravă. Iată câteva detalii preluate din diverse surse. Când se face fecundarea în vitro sunt creați mai mulți embrioni în eprubetă. Astfel, medicii fac să se conceapă mai mulți embrioni (copii) "de rezervă", având în vedere că vor supraviețui 1 sau cel mult 2 din 10, adică vor ajunge vii până la naștere. Apoi, mai mulți embrioni sunt transferați în uterul mamei, în speranța că cel puțin unul dintre ei se va implanta. În rezultat, de cele mai multe ori apar sarcini multiple și apoi medicii recurg la așa-numită "reducție embrionară" ceea ce înseamnă că o parte din embrioni (copii) sunt eliminați (omorâți), ca să dea șanse de supraviețuire la unul sau la doi embrioni. Eliminarea embrionilor din organism este avort și este crimă. O altă problemă morală apare și gândindu-ne la faptul că o parte din embrioni vor fi păstrați ca rezervă pentru un viitor tratament sau experiment. Toate aceste se numesc crime. Și e de datoria Bisericii, ca apărătoare a vieții, să aibă un cuvânt de spus. Care este soluția pentru cuplurile ce nu pot avea copii? Să înfieze copiii orfani. Astfel vor salva viețile și viitorul orfanilor. Vă dorim gânduri bune!

* F.O. (e-mail). "Am 27 de ani și sunt din Timișoara. Am terminat Facultatea de Științe Umaniste, Teologie și Filozofie, simpatizez PNL și apelez la dv. pentru a colabora la această a doua etapă a proiectului de carte, prezentat sub acronimul #DiMA. Principalele aspecte la care mi-aș dori să colaborăm sunt tipărirea și publicarea unei cărți. Cartea este o colecție de 5 eseuri și 20 de poezii și poeme filozofice și teologice. Vă trimit în atașament patru din paginile interioare ale cărții și coperta pentru o părere. Dacă ați fi interesați am putea să colaborăm cu unele din eseuri și poeme care sunt mai în temă cu activitatea și conținutul literar pe care îl afișați dv.".

Felicitări pentru carte. După cum observăm, aveți deja ISBN și descriere CIP, ceea ce înseamnă că deja cartea a trecut printr-o editură. Rămâne problema tipăririi. După cum vă este cunoscut, cititul cărților este în descreștere. Se scot puține exemplare, mai ales dacă e vorba de o carte care se adresează unei categorii aparte de cititori. În zilele noastre problema se rezolvă prin faptul că au apărut tipografiile digitale care tipăresc atâtea cărți câte avem nevoie. Vă recomandăm să vă adresați unei asemenea tipografii digitale din Timișoara. La o editură a Bisericii este puțin altfel. Pentru ca o carte să poată fi tipărită are nevoie de binecuvântarea unui episcop, iar în unele cazuri de acel "Nihil obstat". Dacă veți considera că un anumit eseu sau o anumită poezie se încadrează cu stilul revistei "Lumina creștinului", inclusiv cu privire la mărime, puteți trimite ca apoi să intre în analiză în cadrul ședinței de redacție. Vă dorim binecuvântare de la Domnul!



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat