Vailankanni
În partea sudică a Indiei, pe teritoriul statului Tamil Nadu, se află cel mai mare sanctuar marian al țării "Sfânta Fecioară a Vindecării" din Vailankanni. Situat într-un peisaj bogat în palmieri, pe malul Golfului Bengal, sanctuarul mai este supranumit "Lourdes al Orientului", și atrage anual peste 20 de milioane de pelerini catolici din întreaga Indie, dar și mulți credincioși hinduși sau musulmani. Aici Maica Domnului s-a arătat de trei ori.
Prima apariție a fost în jurul anului 1500. Într-o dimineață, un copil hindus ducea de la Vailankanni la Nagapattinam, ca în fiecare zi, un vas cu lapte unui patron al său. Pentru că era frig și el era obosit, s-a așezat sub un copac, lângă un lac, ca să se odihnească, dar imediat lângă el a văzut o femeie foarte frumoasă care îi zâmbea. Purta în brațe un copil cu un chip de înger. În jurul capului amândoi aveau o aură de lumină ca soarele. Femeia i-a făcut semn să-i dea copilului ei puțin lapte. Băiatul i-a oferit femeii vasul cu lapte. Zâmbetul a fost singurul semn de comunicare între copilul hindus și acea femeie.
Ajuns la patronul său, copilul și-a cerut iertare pentru întârziere și pentru lipsa laptelui din vas. A povestit cele întâmplate, de față fiind foarte multe persoane. Însă, spre uimirea tuturor, laptele a început să sporească în vas încât dădea afară. Acel patron, hindus, a mers la locul indicat de copil. Ajuns acolo, Maica Domnului a apărut din nou. Vestea s-a răspândit cu repeziciune în toată comunitatea catolică și au numit acel loc "Matha Kalum", adică "Lacul sfintei Fecioare".
A doua apariție a fost în jurul anului 1580. Maria i-a apărut unui copil de 12 ani, de etnie tamil, șchiop din naștere, fiul unei văduve, care vindea unt. Femeia l-a rugat mult pe un bogătaș hindus să o ajute să-și vindece fiul, dar fără succes. Băiatul vindea unt trecătorilor chiar și pe marginea drumului. Într-o zi a văzut, într-o lumină strălucitoare, o doamnă frumoasă, cu un copil în brațe. Aceasta, i-a cerut puțin unt pentru copilul ei, iar băiatul i-a dat cu bucurie. Apoi Fecioara Maria (de ea era vorba) i-a spus să meargă la hindusul bogat și să-i ceară să construiască o capelă la locul apariției.
În timp ce vorbea cu sfânta Fecioară, picioarele copilului s-au vindecat. A alergat la omul bogat (care anterior refuzase să-l ajute) să-i ducă mesajul Fecioarei. Însă, în aceeași zi, Fecioara îi apăruse și omului bogat, cerându-i construirea capelei. Mai mult, și el a fost vindecat în timpul apariției de hidropizia de care suferea, iar apoi a devenit catolic. Capela a fost numită "Arokia Matha", adică "Maica Vindecării".
Al treilea miracol s-a petrecut în secolul al XVII-lea. Niște negustori portughezi, care navigau prin Golful Bengal, au fost surprinși de o furtună puternică. Au invocat-o pe Maria, Steaua Mării, și au făcut un vot: dacă vor fi salvați, vor construi o biserică acolo unde vor debarca. Marea s-a liniștit, iar ei au ajuns la țărm lângă Vailankanni. Era 8 septembrie. Au fost conduși la Matha Kalum. Aici au transformat capela existentă într-o biserică de piatră.
În anul 1771, Vailankanni a devenit parohie. În jurul capelei s-a construit sanctuarul, consacrat în anul 1933, iar papa Ioan al XXIII-lea, la 3 noiembrie 1962, l-a declarat bazilică. Biserica, de un alb imaculat, are la intrare două turnuri gotice, bogat ornamentate, iar deasupra altarului domină o cupolă imensă. Statuia miraculoasă o reprezintă pe Maria îmbrăcată în sari specific indian, auriu. Ea poartă în mână un sceptru, iar copilul are un mic glob pământesc. Sărbătoarea anuală durează nouă zile, de la 29 august la 8 septembrie.
Pr. Iosif Dorcu