Fericitul Anton Durcovici. Ultima scrisoare
De la început facem precizarea că nu este vorba despre ultimul document oficial semnat de episcopul Anton Durcovici, în iunie 1949, la București în calitate de administrator apostolic al Arhidiecezei de București, ci de ultima scrisoare trimisă familiei sale în Austria. Așa după cum este binecunoscut, nepotul fericitului Anton Durcovici, pe numele său Anton Franz Nikolaus Durkowitsch, a emigrat definitiv din România în anul 1935, stabilindu-se la Hainburg (Austria), lângă Bad Deutsch Altenburg, localitatea natală a familiei. În anul 1938 părăseau definitiv orașul București, stabilindu-se tot la Hainburg, tatăl tânărului Anton ("Toni"), Francisc Durkowitsch (fratele fericitului Durcovici), împreună cu soția sa, Margareta ("Grete").
Nu există informații istorice care să confirme faptul că fericitul Anton Durcovici și-ar fi revăzut vreodată familia. Este o certitudine însă faptul că familia fratelui său Francisc nu a mai revenit vreodată în România.
Fericitul Anton Durcovici a corespondat cu familia fratelui său Francisc, însă în mod inexplicabil arhiva personală a fericitului nu conține astăzi nici o scrisoare primită de la familia sa stabilită la Hainburg sau ciorna vreunei scrisori expediată de la București sau Iași.
La fel de inexplicabil este și faptul că familiile Francisc și Anton Durkowitsch au păstrat foarte puține scrisori (opt în total) datând din perioada 1943-1949.
La 27 aprilie 1949, fericitul Anton Durcovici a trimis ultima scrisoare familiei sale: "București, 27 aprilie 1949. Dragii mei, o mulțumire profundă pentru salutările de Paști, ale voastre și ale lui Toni! Din toată inima reîntorc salutările părintelui Hornung și ale altora.
În ce privește sănătatea, îmi merge bine, mulțumesc Domnului, iar cât privește munca nu-i duc lipsa. Domnișoara Adela vă mulțumește pentru salutări și vă salută și ea. De altfel, pe aici nu-i nimic nou.
Vouă cum vă mai merge? Toni, ai multe de făcut? Rana pe care ai avut-o în război îți mai face necazuri? Ce face Francisc? A găsit ceva de lucru? Cu salutări cordiale vouă tuturor. Anton".
Este o scrisoare condensată și extrem de prudentă, aceste măsuri fiind luate de fericitul Anton Durcovici pentru a nu da prilej cenzurii comuniste și urmăritorilor săi securiști să o rețină, scrisoarea fiind trimisă prin poșta română. Dacă fericitul Anton Durcovici ar fi apelat la curierul diplomatic, probabil că scrisorile sale adresate familiei ar fi putut deveni mai explicite, cu descrieri ale sovietizării României, persecuția Bisericii Catolice locale și altele.
Persoanele menționate de fericit sub apelativul de "dragii mei", în această scrisoare, sunt: fratele său Francisc, decedat la Hainburg în 1975, soția sa Margareta, decedată tot la Hainburg în anul 1986, "Toni", nepotul său, care trăiește, tot la Hainburg, având vârsta de 94 de ani, precum și soția lui "Toni", Maria (căsătoria lor având loc în octombrie 1947). Fericitul Anton Durcovici este preocupat, în mod special, în scrisoare de rana căpătată pe front de nepotul său "Toni", în anul 1943, acesta fiind concentrat se pare în armata germană, precum și de faptul că fratele său Francisc (tatăl lui "Toni"), sculptor de meserie, nu-și găsea după război un loc stabil de muncă la Hainburg.
Scrisoarea convinge cititorul cu privire la marea afecțiune care exista între membrii familiei Durkowitsch, iar în mod special între unchiul Anton și nepotul său "Toni".
În sfârșit, este menționat în scrisoare părintele Anton Hornung (născut în 1912 în Bucovina), fost elev al rectorului Anton Durcovici și paroh începând cu anul 1940 la Hainburgh (ulterior la Maria Thalheim, Germania), precum și domnișoara Adela, cea care fusese menajera devotată a mamei fericitului Anton Durcovici, iar apoi a fericitului, în sediul reședinței arhiepiscopale din București.
"Pe aici nu-i nimic nou", scrie fericitul. Cât dramatism ascunde această propoziție, știind ce lucruri groaznice se petreceau în acel moment în România!
Dr. Dănuț Doboș