Caritas: 25 de ani
Centrul Diecezan Caritas din Iași a împlinit 25 de ani de existență și muncă în domeniul socio-caritativ. Cu această ocazie, în zilele de 10 și 11 noiembrie, au avut loc o serie de evenimente jubiliare. La sărbătoare au participat cei implicați în programele Centrului Diecezan Caritas Iași, dar și invitați din străinătate și din România.
Organizația a luat ființă în anul 1990, iar echipa a fost coordonată, la început, de pr. Vladimir Petercă (1990-1999), apoi de pr. Grigore Duma (1999-2002) iar în prezent de pr. Egidiu Condac (din 2002).
Pentru a marca cei 25 de ani de activitate, Centrul Diecezan Caritas din Iași a organizat două zile de comuniune și împărtășire a experiențelor.
Marți, 10 noiembrie, s-au desfășurat conferințele destinate jubileului, printre participanți fiind și PS Petru Gherghel, pr. Nicolae Anușcă, președintele Caritas România, reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, autorități și oficialități locale, reprezentanți ai ONG-urilor, ai Facultății de Filozofie din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, precum și parteneri externi ai asociațiilor din Italia, Franța și Germania. Seara, la ora 18.00, episcopul de Iași a prezidat Liturghia de mulțumire în catedrală.
Manifestările jubiliare au continuat miercuri, 11 noiembrie, cu vizite realizate în cadrul câtorva dintre proiectele și programele Caritas (Centrul de Resurse pentru Copii și Tineri "Don Bosco", Centrul de Plasament "Sfântul Iosif"), precum și în cadrul structurilor de economie socială nou-înființate: Atelier protejat - CDC Plast, CDC Service, Social Catering.
În broșura aniversară editată cu această ocazie, PS Petru Gherghel a apreciat că "în frumoasa sa istorie de 25 de ani, Centrul Diecezan Caritas Iași a urmărit cu mare interes și fidelitate un adevărat ideal, să arate că întreaga sa activitate în slujirea comunității este fundamentată pe această logică profundă a lui Cristos și a Bisericii".
În cadrul conferinței din prima zi, pr. Egidiu Condac a subliniat: "Pe de o parte, 25 de ani înseamnă mult, dacă ne gândim la numeroasele proiecte derulate, dar în același timp este un timp scurt, având în vedere nevoile societății de astăzi, mai ales în domeniul social". Aceste cuvinte pot fi luate ca o promisiune pentru viitor: Centrul Diecezan Caritas nu se va opri la 25 de ani, ci va continua să desfășoare activități în slujba comunității și a binelui, cu multă dăruire și profesionalism.
Andrei Gherghel