Vocația și misiunea familiei
Cea de-a XIV-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor, convocată de papa Francisc, cu tema "Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană", s-a desfășurat în perioada 4-25 octombrie.
Duminică, 4 octombrie, Sfântul Părinte a prezidat sfânta Liturghie în bazilica "Sfântul Petru" cu ocazia deschiderii Sinodului Episcopilor. Duminică, 18 octombrie, papa a proclamat sfinți pe părinții sfintei Tereza a Pruncului Isus, Ludovic și Zelia.
În aula nouă a Sinodului, luni, 5 octombrie, papa Francisc a deschis lucrările Sinodului. "Sinodul episcopilor nu este o adunare parlamentară, ci o instituție bisericească chemată să citească realitatea cu ochii credinței și cu inima lui Dumnezeu", a spus papa în discursul său, îndemnându-i pe părinții sinodali să dea spațiu lucrării Duhului Sfânt cu mult curaj apostolic, umilință evanghelică și rugăciune încrezătoare.
Cuvântul Sfântului Părinte a fost urmat de intervențiile cardinalilor Lorenzo Baldisseri, secretar general al Sinodului Episcopilor, și Peter Erdo, relator general. Cardinalul Lorenzo Baldisseri a reparcurs în sens cronologic drumul de pregătire a actualei adunări generale a Sinodului Episcopilor. Cardinalul Peter Erdo a sintetizat documentul de bază - "Instrumentum laboris" - în cele trei capitole majore: provocările, vocația și misiunea familiei. Documentul îndeamnă la o însoțire milostivă a persoanelor care trec prin situații familiale dificile și afirmă fără umbră de îndoială caracterul indisolubil al sacramentului căsătoriei. Cardinalul a făcut un apel la sprijinirea familiilor sărace și a celor care sunt victime ale războaielor și persecuțiilor.
La începutul celei de-a treia congregații generale de marți, 6 octombrie, papa Francisc a avut o scurtă intervenție în care a amintit că actuala adunare sinodală se desfășoară în continuitate cu adunarea extraordinară a Sinodului Episcopilor dedicată familiei în 2014 și a făcut îndemnul de a nu se lăsa cuprinși de confuzia unor comentarii din afara Sinodului care afirmă că unica chestiune supusă atenției este cea referitoare la accesul persoanelor divorțate la Euharistie.
Intervențiile părinților sinodali, oferite în prezența papei, au abordat chestiunile cuprinse în "Instrumentum laboris". Participanții au ascultat și mărturia soților și laicilor prezenți la Sinodul Episcopilor în calitate de auditori. Au intervenit, de asemenea, și reprezentanții fraterni.
Intervenții în plenul Sinodului au avut și PS Petru Gherghel, ales de Conferința Episcopilor din România, PS Mihai Cătălin Frățilă, desemnat de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și dr. Anca Maria Cernea, reprezentantă a Asociației Medicilor Catolici din București.
Dezbaterile au continuat în 13 cercuri mici, formate din aproximativ 20 de participanți, după criterii lingvistice: patru în engleză, câte trei în franceză și italiană, două pentru spaniolă și unul pentru limba germană.
La cea de-a XIV-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor au participat, în afara auditorilor (printre care și câteva familii) și experților, 270 de părinți sinodali. Aceștia au ascultat relatările și apoi s-au întâlnit în cercuri mici. La final au votat documentul numit "Relatio finalis" care a fost încredințat Sfântului Părinte.
Pr. Cornel Cadar