Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Posta redactiei -

Răspundem cititorilor

- Iosif Butnaru (Köln). "Doresc să vă aduc la cunoștință că a trecut la cele veșnice Petru Butnaru (Muncelul de Sus). A făcut parte din comitetul Bisericii timp de 53 de ani și tot atâția ani s-a îngrijit de biserica din sat, ajutând la construirea ei și împodobind-o tot timpul cu flori din propria grădină. (...) În speranța că o parte din ceea ce v-am scris va găsi un loc în revista "Lumina creștinului" în numele familiei vă mulțumesc".

V-am îndeplinit dorința. Dumnezeu să-i dea răsplată pentru binele pe care l-a făcut.

- L.M. (email). "Sunt un credincios din Suceava și am decis să vă scriu despre părintele vicar care a plecat. Acest preot a venit la Suceava la 11 august 2011. Atunci a fost întâmpinat de vreo 10 copii care reprezentau tineretul bisericii noastre și corul de copii. Ei bine, acum s-a format un cor de copii care ne încântă cu cântecele lor și sunt cel puțin 60, plus animatori. Părintele a făcut zeci de repetiții cu copiii, le-a dăruit bomboane, înghețată etc. Ce a realizat nu a reușit nimeni niciodată. La campusul "Vara împreună" au fost 120 de copii, record de prezență, ba chiar au venit și copii ortodocși. Cunosc copii de 18-19 ani care acum nici măcar nu le pasă de biserică pentru că nu i-au atras preoții pe timpul lor și nu au fost la biserică pentru ora de religie (...) Oricum, considerăm că părintele a făcut un lucru extraordinar cu copiii noștri, ba chiar revoluționar. Niciodată nu au participat copiii la Împărtășanie și să le placă sfânta Liturghie ca acum. Au aflat copiii că părintele lor iubit trebuie să plece la altă parohie și nu le vine să creadă. În sfârșit ni s-a trezit setea după Liturghie și Dumnezeu. După mulți ani Suceava arată bine din punct de vedere al credinței. Este păcat ca acest preot să plece tocmai acum (...) Sper ca aceste câteva rânduri scrise în lacrimi să fie citite de cineva de la Iași. Apoi văd că de la Suceava nu prea apar știri și poze pe situl ercis, poate nu prea suntem importanți pentru Iași..."

Apreciem mult faptul că sunteți aproape de pr. vicar, v-ați atașat de Sfinția sa a cărui activitate v-a plăcut și considerați că a fost utilă pentru dv. și pentru mulți dintre credincioșii din Suceava, trezindu-vă, așa cum scrieți, "setea după Liturghie și Dumnezeu". Vă înțelegem o parte din tristețea creată de mutarea părintelui. Spunem o parte pentru că nu e normal ca un preot să fie ținut într-un loc. Și aceasta o știați și dv. și o știa și părintele când a mers în comunitatea dv. în anul 2011. De ce vreți ca numai cei din Suceava să se bucure de experiența unui preot? De ce n-ar face lucrurile pe care le-a făcut în Suceava și în altă comunitate? De ce țineți ca un preot să rămână într-un singur loc și să nu acumuleze experiența activității în mai multe parohii înainte să ajungă paroh? Dacă veți încerca să răspundeți la întrebările de mai sus, suntem convinși că singur veți afla soluție la nedumeririle pe care le aveți legat de mutarea părintelui. Cu privire la cealaltă problemă legată de observația "că de la Suceava nu prea apar știri și poze pe site-ul ercis", ați trimis vreo știre sau imagini și nu au fost publicate? Cum să fie publicate dacă nu trimite nimeni... Cei de la ercis, în general, publică tot ce primesc... Vă dorim gânduri bune și binecuvântarea lui Dumnezeu în tot ce înfăptuiți.

- Maria (Iași). "Mă interesează dacă pr. Iosif Dorcu va mai celebra sfânta Liturghie în catedrala noastră. Am participat duminică de duminică la Liturghiile celebrate de Sfinția sa, îmi plac predicile, pildele date de dânsul, sunt foarte explicite. Oriunde va merge, eu vreau să-i transmit multă sănătate, are mult har, din punctul meu de vedere și Duhul Sfânt să-i țină harul în Cristos toată viața".

Vă mulțumim că participați la Liturghiile din catedrală. Poate că pr. Iosif Dorcu va mai celebra câteodată în catedrală. Însă îl veți putea asculta mai des la Radio Maria. Vă dorim binecuvântare de la Domnul!

- Dorin Teodorescu (email). "Este o datorie de suflet să vă mulțumesc pentru exercițiile spirituale cotidiene, pe care le propuneți în revista "De la răsărit până la apus". Acest gând mi-a venit în minte de mult, dar mi s-a întărit odată cu mulțumirea de-a fi descoperit meditațiile, din luna septembrie, ale pr. Iulian Roca. După mine, sunt unele din cele mai reușite, sensibile și profunde texte de tălmăcire a învățăturii creștine pe care le-ați publicat în formatul nou al revistei "De la răsărit până la apus". Vă felicit pentru această inspirată colaborare. Am înțeles că pr. Iulian Roca este la început de drum, are puțini ani de preoție. Meritul său este cu atât mai mare. Eu, unul, cred, că este printre cei cu adevărat aleși de Dumnezeu. Prin meditațiile sale, Isus devine mult mai prezent în viața noastră".

Vă mulțumim pentru că folosiți publicațiile de la "Presa Bună" și pentru aprecieri. Cu siguranță se va bucura și pr. Iulian de mesajul dv. și se va simți încurajat să continue să colaboreze scriind noi meditații. Vă dorim binecuvântarea lui Dumnezeu în tot ceea ce faceți.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat