Interviu cu ÎPS Agostino Marchetto
Aparținem aceleiași familii umane
La invitația PS Petru Gherghel, arhiepiscopul Agostino Marchetto a vizitat Dieceza de Iași în perioada 14-21 august, participând la pelerinajul diecezan de la Cacica și la hramul catedralei din Iași (15 august), la lansarea monografiei satului Răchiteni (16 august), a vizitat Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași (17 august), apoi, însoțit și de alți trei preoți din Dieceza de Pordenone, a vizitat Parohia Gherăești (18 august), Seminarul Mic din Bacău, Curia Franciscană și Parohiile Nicolae Bălcescu, Bacău "Sfântul Nicolae", Adjudeni și Tămășeni (19 august), Săbăoani și Butea (20 august). În interviul luat la finalul vizitei, a cărui traducere a asigurat-o pr. Claudiu Bulai, arhiepiscopul vorbește despre migranți, despre Conciliu, despre vocație, despre vizita în Dieceza de Iași.
- Sunt bucuros că v-am întâlnit și vă mulțumesc că ați acceptat să răspundeți la câteva întrebări. Prima întrebare este în legătură cu câteva date cu privire la dv. Cine este Agostino Marchetto?
Cine sunt? Omul este un mister, prin urmare nici unuia dintre noi nu-i este ușor să spună cine este. Dar se poate spune că sunt arhiepiscop titular de Astigi, în regiunea Andalusia, în Spania. Am fost hirotonit preot acum 50 de ani. Anul trecut am celebrat 50 de ani de preoție și anul acesta peste puțin timp voi împlini 75 de ani de viață. M-am născut la Vicenza la 28 august 1940, în ziua sfântului Augustin, prin urmare mă numesc Augustin. Am fost hirotonit preot în anul 1964. Vicenza se află între Padova și Verona, prin urmare este aproape de sfântul Anton. Am văzut aici o mare devoțiune pentru sfântul Anton. Eu spun sfântul Anton din Padova, dar ar fi mai corect sfântul Anton din Lisabona și de Padova. Aceasta vrea să arate măreția sfântului Anton care unește Portugalia și Italia și apoi întreaga lume dacă dorim. Imediat după sfințire am mers la Roma, i-au cerut episcopului meu să mă trimită la Roma pentru a studia în Academia Pontificală Ecleziastică. Este școala care îi pregătește pe diplomații Sfântului Scaun. Diplomat nu trebuie înțeles în sens negativ, pentru că și în noul cod canonic, care nu mai este atât de nou, se spune că prima misiune a unui diplomat este de a-l reprezenta pe Sfântul Părinte pe lângă o Biserică locală, pe lângă o dieceză etc. Astfel, misiunea pastorală este prima, dar sigur este și reprezentarea pe lângă un stat, pe lângă un guvern, aceasta clar în vederea binelui comun, în vederea protejării drepturilor omului și bineînțeles în vederea ajutării Bisericii locale ca ea să-și desfășoare în pace misiunea sa.
- În acest sens ați lucrat în multe țări...
Da, eu am lucrat pentru mai mult de 33 de ani în 16 țări și apoi în continuare am lucrat în organizația FAO care se ocupă cu agricultura în cadrul Organizației Națiunilor Unite și luptă împotriva foamei. Apoi am lucrat zece ani ca secretar al Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților. Biserica deja la începutul secolului trecut se ocupa de mobilitatea umană. Avea o pastorație pentru cei care sunt în mișcare. Erau noi categorii în acest consiliu pontifical care se ocupă de diferite moduri de a trăi mobilitatea. Dar cu siguranță Biserica s-a ocupat de acest fenomen, despre care Conciliul Vatican II a spus că este un semn al timpului.
- Așa cum ați spus, ați fost secretar al Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților. Ce înseamnă mai exact această misiune?
Mai întâi înseamnă să studiezi. Studiezi fenomenul, pentru a se vedea cum se dezvoltă în diferite țări, în contextul istoriei poporului, al națiunii, deoarece această mișcare este acum un fenomen mondial, global. Biserica la început a avut anumite dificultăți în a accepta acest fenomen din cauza aspectelor negative pe care le producea. Când se vorbește de mai bine de un miliard de turiști internaționali într-un an, acest lucru spune ceva. Când se vorbește de 50 de milioane de refugiați, care cer azil, înseamnă o cifră mai mare decât cea de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Este un fenomen foarte grav. Când se văd țări, care stau destul de bine din punct de vedere economic, care au dificultăți în a-i accepta pe cei care sunt persecutați în propria țară, suferă de foame, caută un viitor mai bun sau caută cu adevărat libertatea, protecția, așadar, când se văd aceste țări că resping fenomenul, chiar și atunci când există o lege specială de protecție, ne putem da seama de gravitatea fenomenului și de necesitatea pentru Biserici și pentru diferite religii de a încerca să vadă ce se poate face pentru a avea grijă de aceste persoane. În mod normal apoi este aspectul pastoral. Așadar, se studiază fenomenul, dar apoi se caută să fie stimulate în conferințele episcopale comisiile care există propriu-zis pentru pastorația migranților și itineranților. Și iată am ocazia să spun că am fost în această săptămână oaspete al PS Petru Gherghel, care a fost pentru mulți ani membru al Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și Refugiaților. Fiind secretar al acestui consiliu timp de zece ani, ne-am cunoscut, ne-am stimat, am colaborat, am lucrat împreună pentru migranții din România; de exemplu, am luat apărarea migranților din Italia care provin din țara voastră, pentru că așa este corect.
- Să mai rămânem puțin la migranți. Convingerea dv. cu privire la acest fenomen rezultă și din titlul cărții-interviu Chiesa e migranti. La mia battaglia per una sola famiglia umana... (Biserica și migranții. Lupta mea pentru o singură familie umană). Ce se poate face în acest sens?
Înainte de a încheia misiunea la 70 de ani - diplomații pot cere să iasă la pensie la 70 de ani (în general, episcopii cer în mod obligatoriu la 75 de ani), din pricina misiunilor împlinite în locuri defavorizate, a stării de sănătate etc. - un prieten, un strănepot al papei Ioan al XXIII-lea, Marco Roncalli, a cerut să mă intervieveze, să vadă ceea ce gândesc. El mă provoca, așa cum faceți dv., prin întrebări. Așa a ieșit cartea care tratează despre multe aspecte ale acestui fenomen pe care Biserica încearcă să-l abordeze din punct de vedere spiritual, evanghelic, din punct de vedere al apărării omului, al familiei și, repet, al apărării demnității omului. Unul dintre punctele fundamentale pentru crearea unui ambient potrivit menit să-i primească pe migranți este suscitarea sensului apartenenței la o unică familie umană, adică la faptul că bunurile acestei lumi sunt pentru toți, că proprietatea privată există, este un drept, dar trebuie ținut cont că este vorba de o ipotecă socială. A spus-o deja sfântul Ioan Paul al II-lea. Destinul comun al bunurilor din această lume este primul punct. Apoi, al doilea punct, binele comun universal. Sunt două puncte care apar și care au fost prezentate și în ultima enciclică a papei Francisc, Laudato si. Aceste două puncte sunt reluate, așadar, pentru a crea conștiința apartenenței la o singură familie umană, pentru că Dumnezeu este Tatăl nostru al tuturor, iar acest lucru ne face frați. Dar și pentru că suntem creștini și creștinii trebuie să fie frați între ei. Apoi este o fraternitate umană. Suntem cu toții ființe umane. Avem toți doi ochi, o gură pentru a vorbi, două urechi pentru a asculta, prin urmare pentru a crea un ambient de pace și de dezvoltare integrală. Este un angajament pe care Bisericile trebuie să și-l asume, de a-i ajuta chiar și pe cei care se află în dificultate ideologică, psihologică, morală, culturală, economico-financiară etc. Bisericile sunt chemate să-i ajute să iasă din sine însuși, din propriul egoism, să nu se gândească doar la burta proprie, dar și la alții. "Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi", așa ne rugăm la "Tatăl nostru". Mă gândesc la toți, nu doar la mine însumi. (va urma)
Pr. Cornel Cadar