Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Pelerinajul de la Cacica

Icoana Maicii Domnului de la Cacica a adunat în jurul ei în zilele de 14 și 15 august mii de pelerini din România, Polonia, Germania, Ungaria, Austria, Italia, Franța, Bielorus.

Spațiul din jurul bisericii și al salinei era plin de corturi și de mașini. Pelerinii s-au rugat, au cântat, au participat la Liturghii și la celelalte celebrări, s-au spovedit și s-au împărtășit.

Procesiunea în care erau aproape o sută de preoți a pornit de la casa parohială. PS Petru Gherghel, cel care a prezidat, a deschis Liturghia invitându-i pe toți la bucurie și rugăciune, anunțându-i pe ceilalți concelebranți: ÎPS Agostino Marchetto, arhiepiscop emerit din Italia, PS László Bíró, episcop militar din Ungaria, PS Aurel Percă.

La predică, PS Aurel Percă, pornind de la lecturile proclamate, i-a îndemnat pe pelerini să se întărească în convingerea că este o patrie dincolo, unde Maria ne așteaptă. Ridicarea Mariei cu sufletul și trupul la cer ne cheamă să privim mai departe de orizontul acestui pământ și mai ales să privim în sus. Ceva mai frumos, mai bun pentru noi trebuie să vină de acum.

Invitat să vorbească, ÎPS Agostino Marchetto, care a fost mulți ani secretar al Consiliului Pontifical pentru Migranți, a spus că a venit în pelerinaj de la Roma pentru că a dorit să facă un cadou celor care sunt plecați în alte țări și nu au putut veni la Cacica. De multe ori pelerinajul pe pământ este o cale a crucii, mai ales pentru cei care au plecat sau au rămas acasă și astfel sunt separați. De aceea să ne rugăm pentru noi și pentru cei care sunt la muncă departe de țară și să cerem un supliment de speranță.

La finalul sfintei Liturghii pr. Anton-Daniel Lucaci, rectorul bazilicii, a mulțumit tuturor. După binecuvântarea florilor și obiectelor religioase aduse de pelerini, a urmat procesiunea cu icoana în jurul bisericii care a încheiat celebrarea.

Pelerinajul a început în ziua de 14 august, prin celebrarea penitențială, Liturghia de deschidere, Calea crucii, adorație. La ora 18.00, PS Aurel Percă, alături de peste 50 de preoți, au celebrat Liturghia pentru tineri și persoane consacrate. Aproape 150 de tineri și persoane consacrate au străbătut o bucată de drum pe jos și au ajuns la Cacica la ora 13.30.

Privegherea mariană cu lumânări aprinse la ora 22.00, prezidată de PS Petru Gherghel, a fost așteptată de toți. Deși a plouat, din inimile pelerinilor au răsunat rugăciunea și cântarea. Grupuri de tineri și de adulți au continuat să se roage până spre dimineață. În ziua de hram, sâmbătă, 15 august, dimineață, au avut loc Liturghii în limbile română, maghiară (prezidată de PS László Bíró), polonă și germană, precum și o Liturghie greco-catolică.

Celebrările din zilele de pelerinaj au fost transmise de Radio Maria și pe internet. Liturghia hramului a fost transmisă pe TVR2 și TVR Iași.

Ce au putut să învețe pelerinii de la Maria? Un tânăr din Roman a spus că a plecat de la Cacica cu multă pace în suflet. Un credincios de lângă Bacău a mărturisit că este mulțumit că a reușit să facă o spovadă bună. Un voluntar era bucuros că a putut să slujească. Atenți la predicile pr. Iosif Bisoc, pelerinii au fost încurajați s-o imite pe Maria, căci "mama lui Isus, după cum în ceruri, glorificată deja cu trupul și sufletul, este chipul și pârga Bisericii care va ajunge la plinătate în veacul ce va să vină, tot astfel, aici pe pământ, strălucește ca un semn de speranță sigură și de mângâiere pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu, până când va veni ziua Domnului (cf. 2Pt 3,10)" (LG 68).

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat