Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Scrisoare pastorala -

Conciliul Vatican II la 50 de ani. O comoară ce trebuie mereu descoperită

Anul acesta suntem invitați să trăim, împreună cu întreaga Biserică, un eveniment de o importanță deosebită: 50 de ani de la încheierea lucrărilor Conciliului Vatican II.

Este o sfântă datorie de a ne întoarce în timp ca să redescoperim o moștenire pe care episcopii din întreaga lume, adunați în jurul Sfântului Părinte papa, ne-au lăsat-o ca un dar al Duhului Sfânt pentru viața noastră de credință și pentru pașii noștri de la sfârșitul mileniului al doilea spre noul mileniu.

Conciliul Vatican II a fost deschis și inaugurat de marele papă sfântul Ioan al XXIII-lea la 14 octombrie 1962 și s-a încheiat la 8 decembrie 1965 cu scrisoarea apostolică In Spiritu Sancto a Sfântului Părinte Paul al VI-lea.

Cele patru constituții apostolice, nouă decrete și trei declarații elaborate, după o lungă și minuțioasă analiză, constituie pentru întreaga Biserică o bogată și profundă moștenire pe care trebuie să o aprofundăm și să o transformăm într-un mod de viață creștină conștientă, pentru o misiune continuă de evanghelizare, după voința Mântuitorului: "Mergând în toată lumea, predicați evanghelia la toată făptura" (Mc 16,15).

Sfântul Părinte Paul al VI-lea, cel care a dus la desăvârșire lucrarea minunată a Conciliului, începută în mod inspirat de "Papa cel Bun", sfântul Ioan al XXIII-lea, concretizează intenția avută și desăvârșită de sfântul Conciliu cu aceste cuvinte: "Sfântul Conciliu - Sacrosanctum Concilium își propune creșterea necontenită a vieții creștine în rândul credincioșilor, o mai bună adaptare la necesitățile epocii noastre, a acelor instituții care sunt supuse schimbărilor, favorizarea a tot ce poate contribui la unirea tuturor în Cristos și întărirea a tot ceea ce duce la chemarea tuturor oamenilor în sânul Bisericii".

În aceste cuvinte de la începutul primului document elaborat la 4 decembrie 1963, găsim o constituție apostolică importantă despre viața liturgică, schiță, de fapt, a scopului și a dorinței întregului Conciliu "de a reînnoi Biserica, de a-i uni pe creștini și de a intra în dialog cu lumea" (ÎPS Ioan Robu, 1 noiembrie 1999).

Întorcându-ne în timp și privind la marea inițiativă a celor doi mari papi, sfântul Ioan al XXIII-lea și fericitul Paul al VI-lea descoperim "o sfântă preocupare de a se înscrie și de a păstra linia tradiției Bisericii (tradiție ce vine chiar de la apostoli), adică de a se aduna în Conciliu, în împrejurări deosebite pentru a se analiza pe sine și pentru a se întreba asupra semnelor timpurilor.

Biserica noastră locală, îndată ce a devenit liberă și a căpătat statutul de Dieceză de Iași, așa cum fusese stabilit de către Sfântul Părinte Leon al XIII-lea în anul 1884, s-a angajat în a intra în spiritul timpului și a privit cu mare și binecuvântată grijă spre comoara primită din partea Conciliului Vatican II prin documentele primite rând pe rând de la Roma, ajunse la clerul și poporul nostru, printr-o muncă deosebită, din partea profesorilor de la Institutul Teologic din Iași, conjugată cu a celor din Arhidieceza de București, într-un program nou de revigorare a spiritului dinamic al credinței sub lucrarea Sfântului Duh.

Ne bucurăm, așadar, că astăzi avem toate documentele conciliare și prezentarea lor cu grijă deosebită din partea corpului profesoral al Institutului Teologic "Sfântul Iosif" din Iași și prin angajarea tuturor preoților și a tuturor celor chemați să le aducă la cunoștință credincioșilor noștri.

Credem că și această nouă inițiativă de a fi prezentate rând pe rând principalele documente ale Conciliului Vatican II în cadrul cursurilor stabilite pentru lunile septembrie și octombrie din anul acesta, sub coordonarea cancelariei noastre, a episcopului nostru auxiliar Aurel și a colectivului de profesori din cadrul Institutului nostru sau a altor specialiști invitați, va fi o benefică redescoperire a valorilor extraordinare pe care sfântul Conciliu ni le-a lăsat, spre reînnoirea vieții noastre creștine, spre cunoașterea vocației familiei, a vieții consacrate și spre găsirea drumului înspre unitatea creștină dorită de Isus. "Ca toți să fie una!"

Cu bucuria și dorința noastră de binecuvântare de la Domnul prin mijlocirea sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului și a întregii Biserici.

Iași, 1 septembrie 2015

+ Petru Gherghel, episcop de Iași



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat