Aleg să merg la Butea pentru că...
Orice familie, odată închegată, dincolo de necesarul material specific traiului de zi cu zi, are nevoie și de hrană spirituală. Nu o spun eu, ci așa o simte familia pe care mi-am dorit-o. Avem nevoie mult mai mult decât munca de fiecare zi și decât rutina în care intrăm adesea.
Am fost hărăziți de Dumnezeu să fim un dar unul pentru celălalt, am realizat aceasta cu fiecare zi în care ne doream să ne vedem, să ne vorbim, să ne stăm alături. Iar visul ni s-a împlinit în ziua căsătoriei. Iată-ne împreună pentru tot restul vieții! Dar, chiar vom fi împreună sau doar vom merge alături unul pe lângă celălalt, unul cu celălalt, așa încât cei care ne văd să aibă impresia că suntem soț și soție?
Știu că Dumnezeu ne-a creat pentru lucruri mari și ne-a întâlnit pentru lucruri și mai mari, chiar extraordinare. Să stai alături de o persoană întreaga viață... să începi fiecare zi alături de ea; să te preocupi când pleacă și să te bucuri când se întoarce; să te gândești dacă mâncarea pe care o pregătești o să-i placă și să te bucuri în taina sufletului atunci când spune că nicăieri nu a mai mâncat așa de bine; să speli, să calci, să faci curat știind că nu după mult timp vei relua aceleași activități; să porți cu bucurie un copil în sân știind că urmează nașterea, un moment de durere greu de suportat și apoi să o iei de la capăt, cu al doilea, cu al treilea...; să știi că ai început viața de familie în floarea vârstei și o vei termina la adânci bătrâneți și, mai ales, să știi că în fiecare zi, dimineața, prânz și seara, alături de persoana aleasă, poți să-l numești pe Dumnezeu "Tată"...
Viața de familie este un har! Ceea ce știu e că mai mult decât o femeie lângă un bărbat și un bărbat lângă o femeie, nici Dumnezeu nu are o altă variantă. Pentru că acolo unde este un bărbat și o femeie, unde aceștia, din iubire și în libertate, decid să se căsătorească, se deschid spre viață, iar deschiderea spre viață înseamnă deschiderea spre Dumnezeu, înseamnă că omenirea mai are viitor.
Și pentru că este un har, ca atare o comoară, orice comoară trebuie îngrijită. Cine o are trebuie să se preocupe de siguranța și de strălucirea ei. O, soți, ce comoară sunteți unii pentru alții! Ce dar! Ce minunată completare în armonia diferenței care vă este specifică! Nu îngropați darul! Florile există spre a fi oferite, nu le aruncați la porci! Prețuiți darul, prețuiți-l pe cel care v-a fost oferit prin chemare sfântă, pe care Dumnezeu vi l-a îngrijit până ați început să o faceți voi, căruia Dumnezeu i-a făcut de tată și de mamă prin părinții lui sau ai ei, pe care l-a protejat, l-a înfrumusețat, i-a dat curaj, iubire, credință și speranță.
Acum e rândul vostru să vă arătați aceeași iubire pe care v-a arătat-o el, să dăruiți viață așa cum și el v-a dăruit vouă, să-i prețuiți și să-i educați pe copiii încredințați, așa cum și el o face cu voi în fiecare clipă. În familie nu este loc pentru egoism, așa cum nu este nici pentru infidelitate, comoditate sau indiferență. Familia este o realitate dinamică, odată intrat, ori ești învingător, ori pierzi totul, îi pierzi pe cei din jur, iar la urmă te pierzi și pe tine.
Noi alegem să mergem la Butea, la Întâlnirea Diecezană a Familiilor, alegem familia, îl alegem pe autorul ei, pe cel care ne-a întâlnit acum treizeci și șase de ani, pe cel care ne-a oferit copiii, care ne-a ajutat să depășim momentele dificile și care ne va ajuta să trecem și prin zilele dificile, dar frumoase, ale bătrâneții. Îl alegem pe el pentru că el ne învață ce înseamnă comuniunea, acceptarea reciprocă, iertarea, umilința și tot ceea ce înseamnă viața de sfințenie.
Ne vedem la Butea! (Mihai și Bernadeta)
Pagină realizată de pr. dr. Felician Tiba