Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Liturghie de mulțumire: 50 de ani de preoție, 75 de ani de viață

În solemnitatea Sfinților Petru și Paul, luni, 29 iunie, în catedrala din Iași, PS Petru Gherghel a prezidat o Liturghie de mulțumire pentru cei 50 de ani de preoție și 75 de ani de viață.

Sfânta Liturghia a început la ora 11.00 printr-o procesiune din catedrala veche. În cântarea animată de corul Seminarului, aproape 150 de preoți și opt episcopi au pășit în catedrala nouă, îmbrăcată în sărbătoare.

PS Petru Gherghel a fost însoțit la altar de invitați speciali: ES Francisco Javier Lozano - nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, ÎPS Ioan Robu - arhiepiscop și mitropolit de București, PS Franghiskos Papamanolis - episcop de Syros (Grecia), PS Alexandru Mesian - episcop greco-catolic de Lugoj, PS Anton Coșa - episcop de Chișinău, PS Cornel Damian - episcop auxiliar de București, PS Aurel Percă - episcop auxiliar de Iași. La Liturghie au participat credincioși, multe persoane consacrate și autorități.

În altar au stat și cei șapte colegi în viață cu care Preasfințitul a fost sfințit preot acum 50 de ani la Alba-Iulia (Mihai Budău, Ieronim Budulai, Iosif Doboș, Leonard Donea, Ioan Jicmon, Petru Patrașcu, Ioan Tamaș). Liturghia a însemnat o aducere de mulțumire lui Dumnezeu pentru darul preoției și pentru faptul că Dumnezeu i-a însoțit pe sărbătoriți în acest timp cu harul său. "Suntem în catedrala din Iași pentru a aduce lui Dumnezeu un prinos de recunoștință, ca episcop și preot, împreună cu ceilalți colegi ai mei care celebrăm 50 de ani de preoție", a spus păstorul diecezei la începutul Liturghiei salutându-i pe toți cei prezenți.

La predică, ÎPS Ioan Robu, pornind de la lecturile proclamate, a vorbit despre cei doi apostoli, Petru și Paul, despre chemarea și misiunea lor, chemându-i pe toți să nu uite că ceea ce au primit de la Dumnezeu este valabil mereu: "Să ținem și să iubim ce am primit, să nu ne lăsăm cuprinși de îndoială". La final, pornind de la rugăciunea zilei, a spus: "Să fie plini de bucurie aleasă și cerească în mod deosebit cei care astăzi împlinesc 50 de ani de preoție împreună cu episcopul, păstorul diecezei".

Înainte de binecuvântare, nunțiul apostolic a citit scrisoarea de felicitare din partea Sfântului Părinte papa Francisc. PS Franghiskos Papamanolis a oferit sărbătoritului un evangheliar și a spus că a ținut să participe în mod special la această sărbătoare. Preasfinția sa a mai fost în Iași acum 25 de ani când Mons. Petru Gherghel a fost sfințit episcop. PS Alexandru Mesian a transmis mesajul Bisericii Greco-Catolice, respectiv al card. Lucian Mureșan. A amintit de imnul care se cântă în Biserica Greco-Catolică în cinstea episcopilor: "Pe stăpânul și arhiereul nostru Petru, Doamne, îl păzește întru mulți ani". Autoritățile civile centrale și locale au citit mesaje de felicitare și au oferit distincții.

PS Aurel Percă, apreciind că celebrarea înseamnă recunoștință și prețuire pentru tot ce a făcut PS Petru în slujirea de preot și de episcop, i-a invitat pe toți să cânte "La mulți ani".

Sărbătoritul a mulțumit lui Dumnezeu pentru cei 50 de ani de preoție, precum și celor care au participat la celebrare, subliniind că în slujirea pe care a avut-o de îndeplinit nu a fost singur, ci a fost mereu înconjurat de preoți și credincioși.

Celebrarea din ziua de 29 iunie a fost o continuare a momentelor de sărbătoare care au fost cu ocazia aniversărilor Preasfințitului: 25 de ani de episcopat (1 mai), 75 de ani de viață (28 iunie), 50 de ani de preoție (29 iunie).

Pr. Cornel Cadar



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat