Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Scrisoare pastorala -

Invitație la a III-a Întâlnire Diecezană a Familiilor

"Viitorul omenirii trece prin familie!" (Sfântul Ioan Paul al II-lea)

Cucernici părinți, dragi familii, dragi persoane consacrate,

În planul său de mântuire, Dumnezeu a ales să se întrupeze în Isus Cristos într-o iesle săracă, într-o localitate mică, într-o familie aparent neînsemnată. A făcut-o pentru ca noi să ne îmbogățim cu harul său; să nu mai facem experiența sărăciei spirituale, să dăm însemnătate localităților noastre, construindu-i case în care să locuiască el și unde să-i întâlnească pe cei pe care îi iubește, dar, mai ales, s-a întrupat într-o familie pentru a arăta că aceasta este calea prin care intră viața și, odată cu ea iubirea, gingășia, respectul, dăruirea și prețuirea reciprocă dintre oameni.

Privind la sine, Dumnezeu a încredințat familiei misiunea de a fi model de comuniune, izvor al iubirii și al binecuvântării. Privind la ea, Dumnezeu a dorit-o izvor de viață, dar și izvor al vocației. Fiind leagăn al slujirii, Creatorul a încredințat soților misiunea de a-i perpetua nu doar viața, ci și prezența. Astfel, o familie, care răspunde chemării autentice la iubire, îl va face prezent în iubirea lor, iar când soții se deschid spre viață îl aduc în lume pe Isus, umil și sărac, conștienți că "tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut" (Mt 25,40). Aceiași copii ajung ca într-o zi să simtă chemarea lui Dumnezeu la viața consacrată, la Preoție sau la viața de familie.

Așa cum știm, Sfântul Părinte papa Francisc a declarat acest an liturgic ca fiind Anul Persoanelor Consacrate, voind astfel să sublinieze importanța pe care o au episcopii, preoții, diaconii, călugării și călugărițele pentru Biserică și pentru societate.

Urmând dorința papei, familiile din Dieceza de Iași au dorit să se asocieze la rândul lor acestei misiuni nobile pe care o au persoanele care au răspuns chemării speciale din partea lui Dumnezeu și au fixat ca temă a Întâlnirii Diecezane a Familiilor de la Butea, din ziua de 8 august, "Familia - izvorul vocațiilor".

Fiind, așadar, izvor, dar și leagăn al vocațiilor, ne bucurăm să descoperim că în familie apare viața, în ea se învață primele noțiuni ale credinței, primele gesturi concrete care exprimă credința: semnul sfintei cruci, rugăciunea în genunchi, studiul catehismului, în ea se împărtășesc ideile de la predică, de la ea se pleacă spre biserică și la ea se întoarce, din ea se vine la Botez, la prima sfântă Împărtășanie, la Mir, la Căsătorie, dar și la Preoție sau la viața consacrată, în ea se recită Rozariul, se fac rugăciuni dimineața, la prânz și seara. În ea sunt unși bătrânii sau bolnavii cu uleiul sfânt. Între biserică și familie este o punte, iar puntea este omul, este tata, mama sau copilul.

Pentru a aprofunda aceste adevăruri și nu numai, vă invităm pe cât mai mulți la Butea, la cea de-a III-a Întâlnire Diecezană a Familiilor. Aici îl vom lăuda împreună pe Dumnezeu, întemeietorul familiei, pe cel care cheamă anumite persoane, pentru ca prin slujire și disponibilitate să-l reprezinte pe el cu gingășia și iubirea sa. Îl vom lăuda și îi vom mulțumi pentru darul vieții, dar și pentru darul persoanelor consacrate și pentru toate darurile din lume, într-un chip deosebit pentru familii. Îl vom lăuda, îi vom mulțumi și îl vom ruga ca în continuare să aibă grijă ca secerișul său să nu ducă lipsă niciodată de lucrători vrednici, capabili să se jertfească așa cum au făcut-o înaintașii noștri, cum a făcut-o fericitul nostru episcop martir Anton Durcovici, care nu a ezitat să-și dea viața pentru păstrarea valorilor sacre moștenite din străbuni.

Vă invităm la Butea, la Întâlnirea Diecezană a Familiilor, și pentru a arăta că nouă ne pasă de familie, pentru a sublinia că familia este singura cale adevărata prin care copiii intră în lume, că familia trebuie să fie formată dintr-un bărbat și o femeie și că fiecare trebuie să fie și să rămână așa cum l-a dorit și l-a creat el, după chipul și asemănarea sa. Îmbrățișând voința lui Dumnezeu cu privire la familie, vom menține adevărul despre ea și menirea ei și vom fi în stare să ținem departe orice formă de abuz împotriva ei.

Vă invităm la Butea, acolo unde pentru o zi va fi "centrul diecezan al familiei", ca să vestim împreună că viitorul omenirii depinde de familie, iar familia creștină este cu adevărat izvor și leagăn al vieții consacrate.

Programul va fi coordonat de pr. dr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastorația Familiei, ajutat de pr. decan și paroh Petru Blaj și de sora Elisabeta Barollo, după programul anexat.

Cu aleasă prețuire și binecuvântare de la Domnul.

Iași, 11 iulie 2015

+ Petru Gherghel, episcop de Iași

* * *

Programul întâlnirii - Butea, 8 august


- 09.00: Primirea grupurilor


- 09.30: Conferința: "Familia - izvorul vocațiilor" (PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, și sr. Elisabeta Barollo)


- 10.30: Pregătire pentru sfânta Liturghie


- 11.00: Sfânta Liturghie


- 12.30: Prânzul din pachețele


- 13.30: Ateliere de discuții: Familia, Biserica domestică; Familia, școala credinței; Familia și rolul preotului; Familia, leagănul vocațiilor


- 15.00: Mărturii și concluziile atelierelor


- 16.00: Încheierea Întâlnirii Diecezane a Familiilor

Persoane de contact: pr. dr. Felician Tiba (tel. 0744/407260); pr. paroh Petru Blaj (tel. 0744/227455)



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat