Consfințirea odihnei
În cartea cărților, Biblia, în primele pagini, citim că "Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea de la toată lucrarea pe care o făcuse [...], a binecuvântat-o și a sfințit-o, pentru că în ea s-a odihnit de la toată lucrarea pe care a creat-o atunci când a făcut-o" (Gen 2,2-3).
Atât din punct de vedere uman, cât și creștin, odihna își are importanța ei: refacerea, consolidarea trupească și spirituală. În acest scop, societatea umană, îndeosebi cea modernă și postmodernă, și-a stabilit un calendar al zilelor de odihnă. Biserica creștină își are calendarele ei.
Pentru creștinul conștiincios, principala zi de odihnă este duminica, "ziua Domnului", marcând învierea lui Isus Cristos, adevăr fundamental al credinței creștine. În această zi, creștinul își îndreaptă atenția înainte de toate spre Dumnezeu pentru a-i oferi prinosul de închinare, preamărire, mulțumire, ispășire și implorare de har pentru împlinirea vocației sale primite la Botez. El renunță la muncile "servile" din cursul săptămânii și ține cu tot dinadinsul să participe la serviciul divin prin excelență, sfânta Liturghie, pentru a primi hrana cuvântului dumnezeiesc, pe Isus, învățătorul, "calea, adevărul, lumina și viața sa".
Apostolii înșiși erau invitați de învățătorul Isus, după împlinirea muncilor încredințate: "Veniți voi singuri, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin!" (Mc 6,31a).
Paradoxal, odihna la care ne referim este, de fapt, o lucrare spirituală de sfințire, obiectiv esențial pentru a fi binecuvântații Tatălui ceresc.
"Dumnezeule, care unești într-o singură voință cugetele celor care cred în tine, dă poporului tău harul să iubească ceea ce poruncești și să dorească ceea ce făgăduiești, pentru ca, în nestatornicia lumii acesteia, inimile noastre să fie ancorate acolo unde se află adevăratele bucurii. Prin Cristos Domnul nostru. Amin". (Rugăciunea duminicii a XXI-a de peste an).
P.A.D.