O nouă familie la mii de kilometri

La sfârşitul lunii mai, doi seminarişti, Liviu Focioroş şi Alois Canceal, s-au întors din experienţa misionară desfăşurată în Ecuador. Cu această ocazie le-am adresat câteva întrebări.

- Cu ce gânduri aţi plecat spre Ecuador?

Când am aflat că vom merge în Ecuador, amândoi ne-am întrebat: Cum va fi? Oare ne vom descurca? Ne vom putea împlini cu succes misiunea încredinţată? Vom putea ajuta oamenii să înţeleagă cuvântul lui Dumnezeu? Trebuie să recunoaştem, am avut temerile noastre înainte de plecare, dar s-au risipit după primele zile. Totuşi, nu au lipsit provocările. (Alois Canceal)

- Care a fost cea mai mare provocare?

Nu ştiu dacă poate fi vorba doar de o provocare, pentru că mereu apăreau altele noi. Când am ajuns în Ecuador, prima provocare a fost să ne acomodăm cu clima, căldura şi gradul de umiditate, ele fiind foarte ridicate. Au urmat dificultăţi în a ne exprima în limba spaniolă. O altă provocare a fost faptul că, odată ajuns, mi-am dat seama că eu sunt într-un capăt al lumii, iar toate cunoştinţele mele, rudele şi prietenii erau la 15.000 km. Însă, cu timpul, am realizat că acolo am întâlnit o nouă familie, la mii de kilometri distanţă. (Liviu Focioroş)

- Cum arăta o zi obişnuită şi care au fost îndatoririle voastre în misiune?

O zi obişnuită de misiune în Ecuador aş putea să o împart în două: prima parte a zilei (08.00-12.00), activităţi în jurul parohiei, birou, vizită la bolnavi sau muncă fizică; partea a doua a zilei (14.00-22.00), vizite prin sate pentru Liturghie sau pentru celebrarea cuvântului. În fiecare zi aveam de vizitat cinci sau şase sate. Trebuia să ne ocupăm de cateheza ministranţilor, copiilor, tinerilor şi uneori a adulţilor. Vizitarea bolnavilor, adoraţia, Rozariul, Calea crucii şi înmormântările erau activităţile săptămânale. (Alois Canceal)

- Ce ne puteţi spune despre oamenii de acolo, despre viaţa şi credinţa lor?

Sunt oameni simpli, care cultivă orez, acesta fiind alimentul de bază în prepararea mâncării. Modul lor de viaţă este puţin neobişnuit. Timpul nu are prea mare importanţă. Au un mare respect pentru tot ceea ce înseamnă sacru, participarea lor fiind foarte activă în cadrul Bisericii. Îşi trăiesc credinţa cu fervoare, până şi în discursurile pe care le ţineau, prima dată dădeau mulţumire lui Dumnezeu pentru tot binele primit. (Liviu Focioroş)

- Ce ne puteţi spune despre misiunea românească?

Misiunea din Ecuador este o comunitate luată de la zero. Deşi este o ţară majoritar catolică, sunt persoane din misiune care nu cunosc învăţăturile Bisericii. După 10 ani de activitate misionară, se vede un mare progres. Oamenii, astăzi, sunt apropiaţi şi dornici să lucreze pentru Biserică şi pentru Dumnezeu. (Alois Canceal)

- Ce v-a impresionat cel mai mult în această experienţă?

Oamenii. La început am crezut că eu voi fi cel care îi va ajuta. Acum, la sfârşit, mi-am dat seama că ei au fost cei care m-au ajutat cel mai mult. M-a impresionat spiritul lor de sacrificiu, credinţa şi jovialitatea lor. Au mereu ceva pregătit pentru cel care vine să celebreze şi sar mereu în ajutor. (Liviu Focioroş)

- Definiţi experienţa din Ecuador în câteva cuvinte!

Aş folosi trei cuvinte: dăruire, iubire, sacrificiu. (Alois Canceal)

- Un gând pentru credincioşii din Dieceza de Iaşi.

Să sprijine mereu misiunile diecezei. Oamenii la care ajung preoţii misionari au nevoie de Dumnezeu. (Liviu Focioroş)

Pr. Florin-Petru Sescu