Interviu cu cardinalul João Braz de Aviz (I)

M-au impresionat persoanele consacrate

Cardinalul brazilian João Braz de Aviz s-a întâlnit, în zilele de 18 şi 19 aprilie, la Luncani şi Iaşi, cu episcopii, preoţii, călugării, profesorii şi seminariştii. A dialogat cu ei şi a celebrat sfânta Liturghie. Într-un interviu oferit la finalul vizitei, Eminenţa sa vorbeşte despre vocaţia şi misiunea sa, despre rolul călugărilor şi despre impresiile cu care a plecat. Publicăm în acest număr prima parte a interviului, în traducerea pr. Claudiu Bulai.

- Eminenţă, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să răspundeţi la câteva întrebări. Iată prima întrebare: Cine este João Braz de Aviz?

Eu sunt un om al Bisericii. M-am născut în Brazilia, am 68 de ani şi lucrez la Roma, în Vatican, în serviciul tuturor celor care sunt fraţi, surori sau călugări etc. în numele Sfântului Părinte papa Francisc.

- Sunteţi prefect al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică. Ce înseamnă mai exact această misiune?

Suntem 40 de oameni care lucrăm pentru persoanele dăruite lui Dumnezeu: fecioarele consacrate care sunt în serviciul unei dieceze şi depind de episcop, institutele seculare care îi cuprind pe laicii consacraţi care trăiesc în lume. Sunt călugării şi călugăriţele, eremiţii, fraţii şi surorile. Aceste persoane sunt în responsabilitatea congregaţiei noastre. Sunt aproximativ un milion.

- Care este rolul călugărilor?

Persoanele consacrate sunt acele persoane care în Biserică au simţit cuvântul lui Isus, care spune: "Cine vrea să fie desăvârşit să lase totul şi să mă urmeze". Lasă familia, nu se căsătoresc. Lasă bunurile materiale, pentru că nu-şi construiesc case proprii şi nu au firme. Apoi acceptă să nu împlinească propria voinţă, ci pe aceea a lui Isus. Şi astfel se îndreaptă spre o viaţă specială care este numită în Biserică "viaţă consacrată".

- Acest an este unul special. De ce un An al Vieţii Consacrate?

Papa Francisc a dorit aceasta, deoarece celebrăm 50 de ani de la Conciliul Vatican II. Conciliul a fost un eveniment la care 2.500 de episcopi din toată lumea, în anii '60, au stat împreună pentru a hotărî ce-i de făcut cu privire la misiunea Bisericii raportată la lumea contemporană. În urma acestui conciliu s-a schimbat mult poziţia Bisericii în ceea ce priveşte dialogul cu lumea şi în a vedea Biserica drept popor al lui Dumnezeu, adică un număr foarte mare de persoane împreună fraţi, care au propria demnitate, dar cu diferite misiuni în slujba poporului lui Dumnezeu şi în slujba lumii. Conciliul a făcut toate acestea în spiritul dialogului şi a dat multă noutate Bisericii. Noi dorim să trăim acest spirit al noutăţii, alături de papa.

- Spuneaţi că în lume sunt aproximativ un milion de persoane consacrate. Dar ce puteţi spune cu privire la vocaţii?

Nu sunt prea multe vocaţii. Sunt unele continente care au multe vocaţii. Este situaţia, de exemplu, a Asiei şi a Africii, unde vocaţiile la preoţie şi la viaţa consacrată sunt abundente. În alte zone însă, mai ales în Europa, dar şi în Statele Unite, Canada şi Australia, vocaţiile sunt foarte puţine. În aceste locuri este şi un alt fenomen: persoanele înaintează în vârstă; există comunităţi în care vârsta medie este de 80 de ani. Aşadar, în unele zone vocaţiile scad foarte mult, în altele, în schimb, sunt în creştere. Însă trebuie să se lucreze şi în zonele din urmă, deoarece chiar şi în cazul celor în care vocaţiile cresc rămâne problema maturizării. Nu toate intenţiile sunt clare, este nevoie de discernământ. Viaţa consacrată impune foarte multe exigenţe.

- Vă amintiţi de vreo întâlnire cu un călugăr care v-a marcat sau v-a influenţat viaţa?

Prima impresie puternică lăsată de o persoană consacrată a fost din partea unui verişor, care, fiind călugăr vincenţian, mi-a influenţat mult vocaţia la Preoţie. Era tânăr, era foarte entuziasmat şi, văzându-l aşa, am început să-mi doresc şi eu să devin preot. El era călugăr, parohul meu însă m-a îndreptat mai mult spre a fi preot diecezan, aşa cum sunt acum.

- În Dieceza de Iaşi v-aţi întâlnit cu persoanele consacrate. Ce le-aţi spus în aceste zile?

A fost o experienţă deosebită. Nu mă gândeam că Dieceza de Iaşi are o prezenţă atât de frumoasă şi numeroasă, poate cea mai numeroasă din România în ceea ce priveşte viaţa consacrată. Nu cunoşteam aceste lucruri şi sunt plăcut surprins. Observ că această dieceză este privilegiată. La Luncani au fost 150-200 de călugări şi am petrecut întreaga zi cu ei, la fel şi a doua zi în catedrala din Iaşi. Observ că există o viaţă foarte intensă, cu multe vocaţii. M-au impresionat foarte mult. Am discutat cu ei despre ceea ce crede papa despre acest tip de viaţă astăzi. Am folosit multe cuvinte ale Sanctităţii sale. Am luat în considerare şi cultura contemporană. Ce anume cere de la noi? Care este schimbarea pe care trebuie să o facem? Schimbarea însă trebuie să fie în conformitate cu evanghelia. Aceste lucruri le-am discutat împreună. Şi am văzut că era o mare apropiere între noi. Nu am venit să văd dacă lucrurile merg bine. Eu ştiu că toate merg bine. Dar am voit şi doresc să ajut ca lucrurile să fie îmbunătăţite mereu mai mult. Unitatea între persoanele consacrate din întreaga Românie este foarte interesantă, în sensul că se încearcă a merge înainte împreună.

- Au fost întrebări din partea călugărilor la Luncani sau la Iaşi? Pe care o consideraţi mai importantă? Cum aţi răspuns?

Întrebarea despre identitate. Cine este călugărul? Persoana consacrată nu este una care face multe opere de caritate. Nu este una care ajută aici şi acolo în atâtea structuri. Ea este un om, un bărbat sau o femeie, care doreşte să-l urmeze pe Isus mai îndeaproape şi care a ales o anumită carismă, un fondator, o fondatoare, pe care ea vrea să-l urmeze. Şi această autenticitate pe care o caută, dacă o trăieşte bine, este foarte important pentru Biserică.

- În exortaţia apostolică Vita consecrata a lui Ioan Paul al II-lea, papa pune o întrebare. Ce s-ar întâmpla cu lumea dacă nu ar fi călugări? Care credeţi că ar fi răspunsul?

Cred că există două puncte. Iau extremele. Pe de o parte avem printre persoanele consacrate pe acelea care sunt numite contemplative. Contemplativii sunt călugări, sunt persoane care sunt închise într-o structură foarte limitată. Acolo îşi dedică întreaga viaţă rugăciunii şi lucrurilor simple din interiorul casei. Aceste persoane sunt fundamentale pentru Biserică, sunt foarte importante, deoarece sunt, am putea spune, contactul nostru direct cu Dumnezeu. Ele trăiesc şi se roagă pentru Biserică. Aşadar, viaţa contemplativă este importantă. Pe de altă parte, în zonele cele mai dificile, unde sunt războaie, unde sunt copii abandonaţi, unde sunt familii în criză, unde sunt săraci, persoanele consacrate sunt acolo. Ele sunt un ajutor dat de Biserică în situaţiile cele mai dificile. De exemplu, în zona Orientului Mijlociu, unde sunt persecutaţi creştinii, persoanele consacrate sunt cele care nu merg spre violenţă, ci se îndreaptă spre milostivire şi înţelegere. Dacă este necesar, îşi dau viaţa, dar nu renunţă.

- Rezumând, de ce este frumos să fii călugăr?

Frumuseţea de a fi persoană consacrată stă în privirea lui Isus îndreptată spre noi. Într-un anumit moment din viaţă înţelegi că Dumnezeu te cheamă şi nimeni nu va fi în stare să explice de ce ai fost chemat. Ne amintim de acest moment mereu. Este o privire de iubire care ne-a atras. Ştim că este greu să-l urmăm, însă dorim să mergem pe urmele sale şi după aceea el ne susţine. Şi această, să spunem aşa, căsătorie cu Isus este lucrul principal. (va urma)

Pr. Cornel Cadar