Lumina Creștinului
  Introducere
  Ultimul număr
  Arhiva 2023
  Arhiva 2022
  Arhiva 2021
  Arhiva 2020
  Arhiva 2019
  Arhiva 2018
  Arhiva 2017
  Arhiva 2016
  Arhiva 2015
  Toți anii
  Căutare
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LUMINA CREȘTINULUI 
- Actualitatea -

Cardinalul João Braz de Aviz în dieceză

În contextul Anului Vieții Consacrate declarat de papa Francisc, cardinalul João Braz de Aviz - prefect al Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică - s-a aflat în perioada 17-19 aprilie în vizită în Dieceza de Iași.

Cardinalul a ajuns la Iași vineri, 17 aprilie, în jurul orei 20.00, iar a doua zi s-a întâlnit cu superiorii majori și superioarele majore ale ordinelor și congregațiilor călugărești din România, la Luncani, județul Bacău. La acest eveniment au participat PS Petru Gherghel, PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, PS Aurel Percă, PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, responsabil cu viața consacrată în cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România, pr. Alois Fechet și pr. Tiberio Scorrano, priorul mănăstirii carmelite de la Luncani.

Programul a cuprins o conferință ținută de Excelența sa, în care a subliniat mai multe puncte importante care trebuie aprofundate în acest An al Vieții Consacrate. Sfânta Liturghie a fost prezidată de cardinal. La predică, Eminența sa a insistat asupra fidelității față de Dumnezeu și față de Biserică: "Să nu abandonăm niciodată barca, să nu plecăm fără Isus în drumul nostru și să nu-l conducem noi pe Domnul, ci să lăsăm ca el să ne conducă pe drumul vieții".

După-amiază cardinalul a întâlnit Comisia Superiorilor Majori și Superioarelor Majore într-un dialog fratern cu toți cei prezenți. La sfârșitul întâlnirii, în jurul orei 17.00, a avut loc rugăciunea Vesperelor.

În drum spre Iași a vizitat casa Surorilor de Calcutta, din Șerbănești-Bacău, și mănăstirea surorilor clarise din Roman.

Duminică, 19 aprilie, la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași i-a întâlnit pe profesori și studenți, ducându-le binecuvântarea Sfântului Părinte.

La ora 11.00 a celebrat sfânta Liturghie pentru persoanele consacrate, care au venit în procesiune pe străzile orașului, în catedrala din Iași, alături de PS Petru Gherghel, PS Anton Coșa, PS Florentin Crihălmeanu și PS Aurel Percă. În predica sa, cardinalul a invitat persoanele consacrate să aprofundeze în misiunea lor două atitudini: convertirea și schimbarea vieții. "Aceste două atitudini, necesare pentru viața consacrată, înseamnă mai întâi a deveni ucenici ai lui Isus și apoi a înainta pe drumul convertirii fără a ne tulbura, deoarece Isus este viu și este cu noi".

După sfânta Liturghie Eminența sa a ținut o conferință despre Sfânta Treime, care este comuniune, explicând celor prezenți că "am fost creați după chipul și asemănarea Sfintei Treimi, de aceea și noi trebuie să trăim în comuniune cu cei din jurul nostru".

Persoanele consacrate din Dieceza de Iași care au împlinit sau vor împlini 25, 50, 65 sau 70 de ani de viață consacrată au primit binecuvântarea Sfântului Părinte.

De la Iași, Excelența sa a mers în Republica Moldova, la invitația PS Anton Coșa, unde, luni, 20 aprilie, a participat la întâlnirea persoanelor consacrate din Chișinău.

Pr. Claudiu Bulai

* * *

Cardinalul João Braz de Aviz s-a născut în Santa Catarina, unul dintre cele 27 de state federale din Brazilia, la 24 aprilie 1947. Provine dintr-o familie cu opt copii și are un frate mai mare care este preot. A fost hirotonit preot la 26 noiembrie 1972. În anul 1983 a fost împușcat din greșeală în urma unei altercații pe stradă. Astăzi încă mai poartă în trupul său bucăți de plumb. A fost consacrat episcop la 31 mai 1994. La 28 ianuarie 2004, papa Ioan Paul al II-lea l-a numit arhiepiscop de Brasilia, capitala Braziliei. Papa Benedict al XVI-lea l-a numit prefect al Congregației pentru Viața Consacrată și Societățile de Viață Apostolică, la 4 ianuarie 2011. În consistoriul din 18 februarie 2012 a fost creat cardinal.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat