Episcopul Anton Durcovici în vacanţă la Timişu de Jos

Numit în septembrie 1924 în funcţia de rector al Seminarului "Sfântul Duh" din Bucureşti, Mons. Anton Durcovici a instituit la scurt timp o reformă a acestei instituţii şcolare arhidiecezane, cel mai important aspect fiind acela că vacanţele şcolare ale seminariştilor nu se mai petreceau în familie.

Este foarte probabil că, în timpul excursiei organizate de rectorul Durcovici în zona Timişu de Jos în vara anului 1925, acesta a remarcat un imobil vechi scos la vânzare (o fabrică), cu un vast teren aferent. Se pare că atunci i-a venit ideea amenajării unei case de vacanţă, după modelul vilei de vară de la Castel Gandolfo de lângă Roma, acolo unde Anton Durcovici îşi petrecuse şi el vacanţele de vară pe vremea când era alumn al Colegiului Urbanian. Problema devenise una prioritară în activitatea Seminarului bucureştean, cunoscut fiind faptul că seminariştii nu dispuneau de curte sau grădină pentru recreaţie şi nici de loc pentru plimbare.

Terenul de la Timişu de Jos (3,5 ha) împreună cu imobilul a fost achiziţionat de rectorul Durcovici în anul 1926 cu acordul arhiepiscopului Alexandru Theodor Cisar, care îl descria drept "un petic de pământ atât de frumos şi îndrăgit de studenţi". Acesta era flancat de un munte care atingea înălţimea de 1.800 m, acoperit cu păduri de stejar şi roci, "cu izvoare de apă proaspătă şi cristalină" şi cu vederi panoramice deosebite. Toate acestea făceau din împrejurimile complexului şcolar de la Timişu de Jos "un adevărat paradis terestru".

Cele mai multe fotografii din arhiva Arhiepiscopiei de Bucureşti îl înfăţişează pe Anton Durcovici la Timişu de Jos însoţit de grupuri de preoţi profesori, de fraţi şcolari (FSC) şi mai ales de seminarişti. În cel puţin două instantanee, acesta apare singur, de exemplu, în fotografia alăturată, datând din vara anului 1931. Rectorul este aşezat pe o stâncă în ţinuta sa obişnuită, în reverendă, în mâna dreaptă are un baston, iar chipul îi apare destins şi odihnit, momentul fiind probabil acela al unei pauze în timpul uneia dintre drumeţiile pe care obişnuia să le facă împreună cu seminariştii. Unul dintre aceştia scria că, ajuns la vârsta de 60 de ani, "părintele rector nu pregeta să urce cu noi, seminariştii, munţi de circa 2.000 m, şi aceasta în reverendă. Ajunşi la piscul cel mai înalt, nouă ne dădea o pauză mai lungă, iar dânsul se retrăgea cam la o aruncătură de piatră, spre a-şi continua Breviarul. În tren cu seminariştii, pe munţi cu seminariştii, la rugăciune cu seminariştii, aşa şi-a petrecut părintele rector aproape jumătate din viaţa sa preoţească [...]". Un alt seminarist bucureştean rememora "vacanţele mari petrecute la Timişu de Jos, când [rectorul Anton Durcovici] ne antrena la programe artistice: cântece, piese teatrale, academii, probe de gimnastică, sport şi, mai ales, excursii dese de o zi cu hrană rece, excursii de mai multe zile, când venea cu noi (în reverendă)".

Anul 1931 a fost unul important în biografia lui Anton Durcovici, atât din punct de vedere profesional-pastoral, cât şi personal. În luna iunie 1931 se încheia cu deplin succes primul an şcolar al nou-înfiinţatei Academii Teologice "Sfântul Duh", în timp ce în aceeaşi vară primea de la regele Carol al II-lea, pentru meritele sale excepţionale, ordinul Steaua României în grad de ofiţer, cea mai înaltă decoraţie a Regatului României. Şi tot în vacanţa de vară a anului 1931, Anton Durcovici organiza la Timişu de Jos Congregaţia mariană a seminariştilor Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

Dr. Dănuţ Doboş